Actualitate

Uioreanu: primarii au fost „fentați”, promisiunile RATUC de preluare a traseelor au fost doar păcăleli

Preşedintele Consiliului Judeţean Cluj, Horea Uioreanu, a reacţionat dur după ce reprezentanţii RATUC Cluj-Napoca vor să instituie o taxă specială de transport pentru achiziţionarea unor autobuze noi. „Știrea că RATUC solicită Consiliului Local Cluj-Napoca să-i aprobe instituirea unei noi taxe ne-a luat prin surprindere, mai ales când am aflat de ce este nevoie de acest nou bir impus clujenilor”, a comentat Uioreanu.

În plin proces de transformare din regie în societate comercială pentru a putea prelua și transportul metropolitan, RATUC recunoaște că două treimi din mașinile aflate în parcul auto au durata de exploatare „îndeplinită sau depășită”.

„Probabil acesta este motivul pentru care oficialii regiei nu s-au obosit să se înscrie la licitația pentru rutele de transport din zona metropolitană. Aceasta în condițiile în care toți cei implicați în problemele transportului local din municipiu, inclusiv primarul Emil Boc au susținut că regia are capacitatea de a deservi nu doar municipiul Cluj-Napoca, ci și rutele din zona metropolitană. Aflăm acum că flota RATUC este una învechită și că e nevoie de aproape 9 milioane de euro pentru a o înnoi. Grav ni se pare faptul că în nota de fundamentare a proiectului nu se spune nimic despre faptul că RATUC are nevoie de autobuze în plus pentru a deservi noile linii de transport. Concret este vorba despre traseele spre Florești, Apahida, Ciurila și Feleacu, pentru care va fi nevoie de mijloace de transport noi, capabile să deservească zecile de mii de locuitori ai acestor comune”, a declarat preşedintele CJ Cluj.


„Cred că această solicitare, explicațiile detaliate privind starea tehnică a parcului auto, reprezintă cea mai bună dovadă a faptului că primarii din comunele aparținând zonei metropolitane au fost „fentați” și că promisiunile privind preluarea de către regie a traseelor de transport în comun au fost doar păcăleli. Tot așa se justifică și faptul că înregistrarea noii companii la Registrul comerțului este tergiversată cu bună știință și rea voință”, a mai declarat Uioreanu.

În aceste condiții, consilierii locali ai USL vor aproba acest proiect numai cu condiția expresă ca mașinile nou achiziționate să  deservească și zona metropolitană. Concomitent, aleșii locali aparținând USL vor depune un proiect de hotărâre de consiliu local privind  folosirea staţiilor RATUC de către operatorii de transport, pentru a facilita accesul locuitorilor din comunele limitrofe la locul de muncă. În schimb, operatorii de transport beneficiari ai acestei facilități vor achita un tarif de utilizare stabilit prin hotărâre de consiliu local.


RATUC va institui din 1 ianuarie 2014 o taxă specială la tariful biletului/ abonamentului de călătorie, pentru achiziția de mijloace de transport în comun moderne şi mai puţin poluante. Propunerea RATUC este ca această taxă specială să fie în cuantum de 6,65%, iar decizia va fi luată în şedinţa de consiliu local din această săptămână.

Liviu Neag, director RATUC Cluj-Napoca, spune că în urma analizei efectuată de căre RATUC privind starea tehnică a parcului de autobuze, troleibuze şi tramvaie din dotare a rezultat că din totalul de 330 de mijloace de transport, 207 au durată normală de exploatare îndeplinită sau depăşită şi anual ar trebui înlocuit 10% din parcul de autobuze şi troleibuze.

abonare newsletter