Actualitate

Funeraliile de stat pentru Nelson Mandela – cel mai devreme peste o săptămână

Funeraliile fostului președinte sud-african Nelson Mandela, care a decedat joi noaptea la vârsta de 95 de ani, vor avea loc nu mai devreme de o săptămână, în satul copilăriei sale, informează canalul de televiziune CNN, preluat de agenția rusă de presă Ria Novosti, citând surse din guvernul sud-african.

Deși guvernul Africii de Sud nu a stabilit încă data exactă a funeraliilor fostului președinte, surse oficiale de la Pretoria au afirmat că funeraliile ar putea avea loc peste o săptămână. Potrivit surselor respective, corpul neînsuflețit al lui Mandela la un spital militar și îmbălsămat. Serviciile funerare ar urma să se desfășoare pe stadionul de fotbal din Johannesburg unde în 2010 a avut loc finala Cupei Mondiale de fotbal, scrie Agerpres.

Se așteaptă ca la ceremoniile funerare să participe mai mulți șefi de stat și o serie de figuri marcante din lumea întreagă.


După aceea, de la Johannesburg, corpul neînsuflețit lui Nelson Mandela va fi transportat pentru o ceremonie de rămas bun în capitala țării, Pretoria. Aici, sicriul va fi depus sub o cupolă transparentă la reședința guvernului sud-african.

Abia săptămâna viitoare, pe 12 sau 13 decembrie, un avion militar va transporta trupul neînsuflețit al primului președinte de culoare al Africii de Sud în satul copilăriei sale Qunu (satul mamei sale), unde sunt înmormântați și unii dintre cei șase copii ai săi: Makgaho, fiul cel mare al lui Mandela, care a murit în 2005 de SIDA la vârsta de 55 de ani; prima sa fată — Makaziwe, decedată în 1948 la vârsta de nouă ani, și al doilea fiu, Thembekile, care a decedat în 1969 la vârsta de 24 de ani.


Pentru Nelson Mandela, figura cea mai proeminentă a luptei împotriva apartheidului, vor fi organizate funeralii de stat. Pentru rudele și prietenii fostului președinte sud-african va avea loc o ceremonie funerară privată.

 

Ultimele Stiri
abonare newsletter