Actualitate

Lucrările de extindere a Liceului „A. P. Ilarian” din Dej au fost finalizate

Reprezentanții Primăriei municipiului Dej, ai Liceul Teoretic „Alexandru Papiu Ilarian”, dar și autorități județene, au inaugurat, la sfârșitul săptămânii trecute, proiectul „Modernizare și extindere clădire principală Liceul Alexandru Papiu Ilarian, cu un corp de clădire D+P+2E și modernizare teren de sport cu anexe”.

Lucrările de extindere a Liceului „A. P. Ilarian” din Dej au fost finalizate Lucrările de extindere a Liceului „A. P. Ilarian” din Dej au fost finalizate

Festivitatea de inaugurare a debutat cu o slujbă religioasă oficiată de un sobor de preoti, condus de IPS Andrei Andreicuț.

Onoarea de a deschide oficial evenimentul i-a revenit primarului municipiului Dej, Morar Costan, care, în calitate de inițiator și promotor al proiectului investițional, a subliniat că „Liceul Alexandru Papiu Ilarian merita această investiție” datorită rezultatelor pe care elevii și cadrele didactice le-au avut la concursurile și olimpiadele școlare.


„Nu a fost ușor, însă când îți dorești ceva cu adevărat și când pui mult suflet și ești de bună credință, Dumnezeu te răsplătește și te ajută”, a spus primarul municipiului.

Directorul liceului, Dorina Gherman, beneficiarul acestei investiții, a mulțumit tuturor celor care s-au implicat în finalizarea investiției, care oferă elevilor liceului condiții europene de pregătire.


Ca un simbol al încrederii că, de acum înainte, conducerea liceului va administra investiția și va duce unitatea de învățământ la cote și mai înalte, primarul Morar Costan a înmânat directorului Dorina Gherman ștafeta simbolică. „Predau cheia acestei investiții în care am depus mult efort și mult suflet, beneficiarilor ei, directorului, cadrelor didactice și elevilor Liceului Teoretic «Alexandru Papiu Ilarian»”

Finalul manifestarilor a fost marcat de tăierea panglicii investiției, iar invitații au făcut un tur al liceului proaspăt modernizat.


 

Etichete: dej
Ultimele Stiri
abonare newsletter