Actualitate

FOTO - Dan Şova şi alaiul PSD nu au inaugurat centura ocolitoare, ci "au deschis-o circulaţiei"

Ministrul marilor proiecte, Dan Şova s-a lăsat aşteptat, astăzi, aproape o jumătate de zi pentru reinaugurarea centurii ocolitoare Vâlcele – Apahida. Când în sfârşit a a ajuns, a declarat că el şi alaiul PSD care îl însoţea nu inaugurează centura ci doar o deschid circulaţiei după ce au reparat, timp de un an şi jumătate, „dărâmăturile lui Boc”.

Iniţial, ministrul Dan Şova îşi anunţase prezenţa la ora 11.30 pentru inaugurarea sau “deschiderea circulaţiei” pe centura ocolitoare Vâlcele - Apahida, după cum a numit el evenimentul de astăzi. Termenul a fost devansat însă până la ora 14.30 din cauză că vremea nu a ţinut cu ministrul şi ceaţa nu i-a permis să decoleze din Bucureşti.

La momentul sosirii pe “centura de diamant”, Dan Şova deşi a declarat că nu inaugurează cei 3 kilometri la care s-a lucrat în ultimii aproape doi ani, ci doar îi deschide circulaţiei, evenimentul a fost organizat întocmai ca la o inaugurare. Au lipsit doar panglica şi foarfeca, dar, ca la orice ianugurare, a fost prezentă o întreagă suită de deputaţi, consilieri PSD, conducerea Prefecturii Cluj, Consiliului Judeţean Cluj, conducerea Direcţiei de Drumuri şi Poduri şi Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale.


“Nu am venit să inaugurăm că a inaugurat-o Boc de două ori. Deci nu o mai inaugurăm încă o dată, doar o deschidem circulaţiei şi facem ce facem de un an şu jumătate: îndreptăm dărâmăturile lui Boc. Aşa am păţit şi săptămâna trecută. Tot aşa, în 2011 săracul Boc cu săraca Boagiu au inaugurat centura Ploieşti Vest şi s-a surpat după aia şi a trebuit să reconstruim trei poduri, trei porţiuni, timp de un an după ei. Tot aşa, am deschis-o circulaţiei, nu am inaugurat-o, nu am făcut nimic că atunci când îndrepţi dărâmăturile nu mai inaugurăm şi a treia oară”, a declarat  Dan Şova.

Constructorii au termen de garanţie trei ani, deci până în noiembrie 2016. Ministrul le-a promis o apă minerală dacă centura ţine până atunci.

abonare newsletter