monitorulcj.ro Menu

Actualitate

FOTO: Pădurea din Florești dispare sub ochii autorităților și îmbogățește “băieții deștepți” din imobiliare

Membrii Composesoratului Florești, administratorul de drept al pădurii din Florești și Tăuți, i-au cerut primarului Horia Șulea să le semneze un plan parcelar de punere în posesie pentru cadastrarea pădurii. Primarul a refuzat, iar acuma este amenințat că va fi dat în judecată. “În spatele asociației sunt niște floreșteni aliniați politic, o parte manipulați politic și niște băieți deștepți care stau ascunși", a precizat Horia Șulea.

Locuitorii din Florești și Tăuți din județul Cluj au reclamat faptul că mai mulţi copaci din pădurea de la marginea celor două localități sunt tăiaţi ilegal. La ieșirea din Florești pe partea dreaptă de mers înspre Tăuți o coamă de deal a fost defrișată în totalitate. În total, două hectare de pădure. Primarul spune că nu are pârghiile legale pentru a stopa aceste defrișări și așteaptă ca poliția și procuratura să se sesizeze.

Primarul comunei Florești, Horia Șulea, spune că președintele Asociației Coloni Urbani Florești  - 1892, Dumitru Cioban, i-a cerut să semneze planul parcelar de punere în posesie pentru cadastrarea pădurii.

“Normele de aplicare ale legii 247/2005 spun că în termen de 60 de zile de la apariția acelor norme, însemnând un termen limită, noiembrie 2005, toți cei care revendică trebuie să depună acte prin care să dovedească proprietatea. Membrii acestei asociații care se prevalează acum de dreptul lor de proprietate nu au fost puși în posesie, nu toți au acte care să demonstreze că sunt proprietari”, a declarat Șulea.

800 de hectare de pădure

Primarul din Florești spune că Asociația Coloni Urbani Florești  - 1892 vrea să cadastreze în jur de 800 de hectare de teren, iar președintele acestei asociații a recunoscut faptul că nu toți foștii composesori sau urmașii acestora nu sunt înscriși în asociație.

“Acest Dumitru Cioban mi-a cerut să le semnez planul parcelar de punere în posesie având în vedere faptul că vrea să cadastreze pădurea. Acest composesorat s-a constituit și se erijează în numele tuturor urmașilor foștilor composesori. Statutul acestui composesorat este unul restrictiv și favorabil tuturor celor care au făcut parte din echipa de constituire, de fondatori, iar cei care nu fac parte din această echipă nu au drepturi, doar obligații. L-am întrebat ce suprafață vrea să cadastreze și mi-a spus vreo 700-800 de hectare, l-am mai întrebat dacă în cartea funciară respectivă toți foștii composesori și urmașii foștilor composesori din CF-ul respectiv sunt cuprinși în lista celor care vor face parte din acel composesorat. Mi-a răspuns că nu, că nu îi poate obliga pe toți să vină în asociație. I-am răspuns că dacă dumneata nu îi poți obliga pe toți să vină în asociație, nici dumneata nu te poți erija în reprezentantul tuturor. M-a acuzat pe mine că sunt comunist. Faptul că țin la proprietatea privată, în opinia dânsului, eu sunt un comunist, dar faptul că cineva se prevalează de proprietatea tuturor obligându-i să intre într-o formă asociativă care nu-i reprezintă este un act de democrație maximă”, mai spune edilul Floreștiului.

Cine stă în spatele acestei asociații

Horia Șulea mai spune că în spatele acestei asociații stau oameni politici sau oameni care sunt manipulați politic.

“Eu nu voi semna acel plan parcelar de punere în posesie și mi s-a atras atenția că voi fi acționat în judecată. Ei au titlu de proprietate, dar nu au fost puși în posesie. Eu nu sunt în măsură să aplic legea, nu sunt legiuitor, nu știu dacă au avut voie să taie pădurea dacă nu au fost puși în posesie. Mi se pare ciudat că nimeni nu a contestat constituirea acestui composesorat. Comisia de fond funciar de la Prefectura Cluj a deschis un proces, proces care s-a încheiat în coadă de pește, adică nicicum. Aceste documente nu pot fi introduse în ședințe de consiliu local pentru a fi aprobate, acel plan parcelar trebuie să-l semneze primarul. Aici intervin aspecte politice. E vorba în total de vreo 1300 hectare de pășune și pădure, poate chiar mai mult, teren care are o oarecare valoare. Nu mi se pare normal ca averea floreștenilor să încapă pe mână la 5-6 persoane care se erijează în purtătorii lor de cuvânt. În spatele asociației, sunt niște floreșteni care o parte dintre ei sunt aliniați politic, o parte dintre ei sunt manipulați politic și niște băieți deștepți care stau în spate ascunși. Este vorba de 1300 de hectare în Florești, la 50 de euro metrul pătrat, sau chiar 10 euro metrul pătrat, despre câți bani vorbim aici?”, a precizat primarul.

Nimeni nu știe ce va urma

“Fără planul parcelar semnat de către Primăria Florești nu pot să cadastreze. Ce va urma nu știu. Aștept să mă dea în judecată. Nu e treaba mea că acea pădure dispare sub ochii noștri, mergeți la poliție, la procuratură, mergeți la ITRSV Cluj”, a conchis Șulea.

Pe terenul unde au avut loc defrișările o agenție imobiliară și-a instalat un panou prin care anunță că terenul respectiv este de vânzare. “Metrul pătrat în acea zonă este de 30 de euro, proprietarii cer 50 de euro, dar s-a negociat până la 30 de euro”, a precizat agentul imobiliar. Acesta nu a precizat însă care este situația juridică a terenului.

Audit la Primăria Florești

Într-un raport de audit realizat la Primăria Florești la începutul anului 2013 în ceea ce privește verificarea stadiului de aplicare a Legii Fondului Funciar, se arată faptul că “punerea în posesie efectivă a terenurilor și evidența/raportarea lor, pe planuri cadastrale este haotică”. “Nu există registru cu cererile și adeverințele de proprietate eliberate de către Primăria Florești, nu există anexe și nu se știe ce suprafață a fost solicitată pentru retrocedare (reconstituire), nu se știe ce suprafață a fost solicitată pentru constituire”, se mai arată în raportul de audit.

Cine sunt membrii Asociației Coloni Urbani Florești  - 1892

Asociația Coloni Urbani Florești  - 1892 a fost înființată iulie 2008. Din Asociația Coloni Urbani Florești  - 1892 fac parte Dumitru Cioban (președinte), Ioan Lungu (vicepreședinte) și membrii Emil Cornel Abrudan, Victoria Blag (verișoara președintelului asociației), Florin Căian, Ariana Isabela Gîlgău, Octavian Rusu, Ioan Szekely și Ioan Tacaks. Potrivit statutului, scopul asociației este reconstituirea dreptului de proprietate asupra pășunilor și pădurilor potrivit Legii 247/2005 către moștenitorii legali în viață ai foștilor coloni urbariali din Florești împroprietăriți în 16 martie 1892.

Aceștia nu au putut fi contactați pentru un punct de vedere.