Actualitate

Remus Vulpescu, şeful de cabinet al ministrului Chiţoiu, este DENUNŢĂTORUL în dosarul de corupţie Hidroelectrica

Remus Vulpescu, directorul de cabinet al ministrului de Finanţe, Daniel Chiţoiu, este cel care a denunţat actele de corupţie de la Hidroelectrica cercetate de DNA, au declarat, în această dimineaţă, pentru gândul, surse judiciare.

Procurorii DNA au dispus reţinerea lui Ioan Mihăilă, membru în cadrul Consiliului de Supraveghere al  S.C. Hidroelectrica S.A şi consilier al ministrului delegat pentru Energie, dar şi reţinerea pentru 24 de ore a lui Eugen Brădean, director în cadrul Hidroelectrica. DNA susţine că Ioan Mihăilă a promis unui alt membru al CS al Hidroelectrica o mită de 1,4 milioane euro pentru ca acesta să voteze pentru un contract de peste 260 milioane euro. Sursele gândul au explicat ca Remus Vulpescu ar fi membrul CS al Hidroelectrica care urma să fie mituit cu 1,4 milioane euro.

Firma care urma să beneficieze de acest contract este ENERGON POWER&GAS S.R.L din Cluj, al cărei reprezentant este omul de afaceri Rareş Criste.


Remus Vulpescu nu a dorit să comenteze pe marginea subiectului.

DNA spune că mita a fost negociată prin intermediul directorului Eugen Brădean şi urma să fie transmisă prin conturi off-shore. Potrivit procurorilor, obiectul spăgii promise de 1,4 milioane euro a fost un contract de peste 260 milioane euro. Despre acest contract, DNA spune că urma să fie semnat în "condiţii defavorabile pentru societatea Hidroelectrica."


Contractul viza vânzarea a 7.012.800 MWh (1.157.112.000 lei aproximativ 262.980.000 euro). De acest contract urma să beneficieze compania clujeană S.C. ENERGON POWER&GAS S.R.L. Detaliile acestei tranzacţii sunt disponibile pe site-ul Operatorul Pieţei de Energie Electrică. Detaliile acestui contract pot fi consultate aici

Potrivit detaliilor din anunţul afacerii, compania S.C. ENERGON POWER&GAS S.R.L este înregistrată în Cluj-Napoca. CEO-ul companiei este Rareş Criste, om de faceri din Cluj.


Potrivit DNA, compania condusă de Rareş Criste urmă să primească contractul de 260 milioane euro, dar pentru asta Consiliul de Supreveghere al Hidroelectrica trebuia să voteze.  Ioan Mihăilă, membru în cadrul Consiliului de Supraveghere al  S.C. Hidroelectrica S.A şi consilier al ministrului delegat pentru Energie şi Eugen Brădean, director în cadrul Hidroelectrica au încercat să mituiască un alt membru din consiliu să voteze aprobarea contractului în favoarea ENERGON POWER&GAS S.R.L.

Ultimele Stiri
abonare newsletter