Actualitate

Clujul, declarat cel mai primitor oraș din Europa

Un studiu realizat de Comisia Europeană arată că străinii se simt cel mai bine în Cluj. Metropola românească este mai primitoare decât Atena sau Copenhaga.

Oraşul de sub Feleac este pe primul loc în Europa în ceea ce priveşte percepţia pozitivă faţă de străinii care îl vizitează, scrie digi24.ro. 

În studiul intitulat „Calitatea vieţii în oraşele europene", Clujul este urmat de Luxemburg, Cracovia şi Copenhaga. Percepţia cea mai proastă faţă de străini o au grecii din Atena.


Întrebaţi dacă sunt mulţumiţi să trăiască în oraşul lor, 75% dintre clujeni au răspuns afirmativ. Clujul este unul dintre oraşele din România cu cei mai mulţi vizitatori străini. În primăvara anului trecut, de exemplu, oraşul a fost vizitat de peste 15.000 de cetăţeni străini. Totodată, 91% dintre clujeni consideră prezența turiștilor în orașul lor un lucru pozitiv.

Acest studiu este realizat de Comisia Europeană o dată la trei ani. Acum au fost chestionate 41.000 de persoane din pe 79 de oraşe din Uniunea Europeană, dar şi din Islanda, Norvegia, Elveţia şi Turcia. Din România, la studiu au participat orașele Cluj-Napoca, Bucureşti şi Piatra Neamţ.


S-au luat in calcul calitatea serviciilor publice, precum transportul in comun, îngrijirea medicală, educața, facilitățile culturale și sportive, disponibilitatea locurilor de muncă, situația financiară per ansamblu și cât de accesibile la pret sunt locuințele în zonă.

De ce este Clujul atât de bine văzut de străini?

Clujul a demonstrat în timp cea mai mare vitalitate culturală, imediat după capitală și era de aşteptat ca oraşul să-şi anunţe  intrarea în lupta pentru titlul de Capitală Culturală Europeană în 2021. Pentru acest titlu Clujul se va bate cu alte câteva oraşe din ţară: Timişoara, Iaşi, Arad, Craiova, Braşov, Alba Iulia şi Sfântu Gheorghe.


Clujul a câştigat deja titlul de capitală europeană a tineretului în anul 2015, iar această victorie îi da mai mult curaj şi forţă în competiţia pentru 2021.

”Avantajul Clujului este că se situează la interferenţele a cel puţin trei culturi, dacă nu mai multe, este un oraş multicultural, multietnic şi este un beneficiu foarte mare pentru acest oraş pentru că prin cultură de fapt ne apropiem unii de alţii, este un model, teatrul poate fi un model de comunicare între diverse culturi”, este de părere Tompa Gabor, director Teatrul Maghiar de Stat.
 


 


 


 

abonare newsletter