Actualitate

PE respinge propunerea CE ca ţigările electronice să fie vândute exclusiv în farmacii

Parlamentul European a dat undă verde, marţi, unei noi legislaţii antitabac, dar a refuzat ca ţigările electronice să fie vândute exclusiv în farmacii.

Ţigara electronică nu va fi considerată un medicament, au tranşat eurodeputaţii, şi va putea fi vândută în continuare în magazine specializate sau tutungerii.

Majoritatea eurodeputaţilor de dreapta au refuzat o propunere a Comisiei Europene ca ţigara electronică, ale cărei efecte asupra sănătăţii nu sunt cunoscute, să fie considerată medicament.


Aceste ţigări nu vor putea fi însă vândute minorilor şi nici nu li se va putea face publicitate.

Textul, care urmează să fie analizat de reprezentanţii celor 28 de state membre înainte de a intra în vigoare, prevede, de asemenea, ca mesajele de avertizare de pe pachetele de ţigări să ocupe 65 la sută, urmând ca marca de ţigări să apară doar în partea de jos a pachetului.


Ţigările "slim" vor putea fi comercializate în continuare, în pofida avizului Comisiei Europene.

În schimb, ţigările cu arome vor fi interzise, dar cele "mentolate" vor avea un termen de opt ani după promulgarea legii.

Ultimele Stiri
abonare newsletter