Actualitate

Plantele modificate genetic „n-au prins rădăcini” la Cluj

În 2013 nicio suprafaţă agricolă din judeţ nu a fost cultivată cu plante „create” în laborator.

Soia Soia

Plantele modificate genetic făceau valuri acum câţiva ani, însă interesul a scăzut treptat, odată cu suprafaţele cultivate. Astfel că, în 2013, Clujul nu a avut nicio bucăţică de pământ cu porumb mutant.

„Anul acesta nu am avut înregistrată nicio cultură cu plante modificate genetic. În 2011 şi 2012 au fost în zona Turzii culturi de porumb, însă, deoarece dăunătorul la care este rezistent porumbul modificat nu apare în zona noastră s-a renunţat la astfel de culturi. Sunt o serie de formalităţi care trebuie făcute, cultivatorii sunt urmăriţi şi de noi şi de cei de Mediu şi probabil că şi asta îi descurajează pe agricultori”, explică pentru Monitorul de Cluj, Iuliu Suătean, directorul Direcţia pentru Agricultură a Judeţului (DAJ) Cluj.  


Soia modificată are istoric la Cluj

Clujului nu i-au fost tot timpul străine culturile „de laborator”, însă aderarea la UE a schimbat regulile.

„În Cluj s-a cultivat în special soia modificată genetic până în 2007, când am aderat la Uniunea Europeană. După aceea s-au interzis astfel de plante, cu excepţia porumbului. Pe porumb a mai fost un lot experimental la Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară Cluj-Napoca, dar nu s-a folosit produsul”, declară directorul DAJ Cluj.


Nu avem voie să producem, dar putem importa

Ţara noastră ar trebui să interzică importurile de soia modificată genetic, atâta timp cât agricultorului român i s-a interzis prin legislaţia europeană cultivarea acesteia, consideră preşedintele Federaţiei Patronale Române din Industria Alimentară - Romalimenta, Sorin Minea.

„România are un potenţial uriaş la culturile de soia. La ora actuală, României i s-a creat, la nivelul Uniunii Europene, un dezavantaj major, prin interdicţia de a cultiva soia modificată genetic. România a fost un mare producător de soia în Europa, iar costurile de producere sunt net superioare ca avantaje, faţă de costurile la soia de import”, a declarat Minea pentru Agerpres.


Potrivit statisticilor, în Europa se importă anual circa 40 de milioane de tone de produse modificate genetic, iar în Romania intră peste 500.000 de tone, în special porumb şi soia. 97% dintre produsele modificate genetic devin furaje şi sunt consumate de porci, vaci sau păsări.

Parlamentul a readus în atenţie „mutanţii”

Un grup de deputaţi a depus luna trecută un amendament la legea privind protecţia mediului, dovedind că interesul pentru astfel de culturi însă există.


Legea ar urma să fie modificată, iar cultivarea plantelor superioare modificate genetic să fie permisă şi în ariile naturale protejate de interes comunitar, sit Natura 2000, unde era până acum clar interzisă.

Natura 2000 este o reţea europeană de zone naturale protejate care cuprinde un eşantion reprezentativ de specii salbatice şi habitate naturale de interes comunitar. Suprafaţa totală a propunerilor de situri Natura 2000 (pSCI + SPA) reprezintă 17,84% din suprafaţa României.


Ce-şi face omul cu mâna lui...

Organismele modificate genetic pot avea efecte grave asupra sănătăţii. Dintre efecte se pot enumera alergiile, rezistenţa la antibiotice sau chiar bolile  grave.

Cea mai mare îngrijorare legată de aceste organisme modificate de om în laborator este aceea legata de alergiile care pot fi cauzate de ele. Proteinele sunt cele care provoacă reacţia alergică. Prin modificarea genetică a plantei respective se poate creşte nivelul alergenului deja prezent în ea. În plus, noii alergeni pot fi creaţi fără ca ei să fi existat în planta respectivă.

Totodată, olantele rezultate din procesul de modificare genetică sunt testate cu ajutorul unor antibiotice, astfel încât celulele create în ele sunt rezistente la antibiotice, putând crea probleme oamenilor care vor consuma acea hrană.

Trebuie spus şi că procesul de prelucrare genetica aduce cu el si multe surprize. Specialiştii nu pot şti exact cum se va comporta elementul genetic nou introdus într-un alt organism. Rezultatul poate fi chiar o boală precum cancerul. Alte afecţiuni asociate cu organismele modificate genetic sunt cele legate de fertilitate, diabet şi maladia Alzheimer.

Etichete: soia
Ultimele Stiri
abonare newsletter