Actualitate

AVERTISMENT: Acțiuni antiromânești sub patronajul unui prestigios muzeu american

Un clujean cere Institutului Smithsonian să ia măsuri împotriva acțiunilor antiromânești petrecute la festivalul Hungarian Heritage: Roots to Revival, organizat de instituția americană.

Într-o scrisoare deschisă adresată Consiliul de Director al „Smithsonian Institute” clujeanul Dragoș Mois, expert în Relaţii Internaţionale, cere instituției să oprească  abuzurile ungurilor împotiva românilor, petrecute în cadrul festivalului.

“Pe fondul  cântecelor şi dansurilor tradiţionale din Transilvania (România), mare parte dintre ele româneşti şi prezentate de români, însă insinuate de prezentatori ca fiind ungureşti, spectatorii au putut asista la expunerea unor hărţi  care prezentau zone din România cu denumiri  pe care nu le cunoaştem, nu le recunoaştem şi nu le înţelegem. Este important faptul că aceste hărţi se aseamănă cu hărţile revizioniste folosite de grupuri separatiste şi fasciste maghiare care militează pentru “eliberarea” Transilvaniei de sub “ocupaţia” românească şi alipirea ei la Ungaria”, susține clujeanul.


El a mai adăugat că, în cadrul festivalului desfășurat în Washington D.C. au avut loc și agresiuni fizice împotriva românilor prezenți la evenimentul Hungarian Heritage: Roots to Revival 2013.

“Printre arome de mâncăruri multe din ele româneşti sau aparţinând întregii zone balcanice, anumiţi participanţi la festival au început să expună steaguri separatiste, şi să agreseze fizic şi verbal jurnalişti sau pe unii invitaţi, care în asentiment cu artiştii din România care au evoluat pe scenă au simţit dragosţa spontană de a afişa steagul naţional al României. Nu insinuăm nimic, însă am prefera să credem că cei care au provocat incindentele  au fost  sub influenţa  unor băuturi cu multe grade din zona balcanică”.


Clujeanul mai vorbește și despre Universitatea Babes- Bolyai din Cluj-Napoca, unde, spune el, “extremiştii ungariști” propun  scindări pe criterii etnice.

“Această instituţie academică are cel mai de succes proiect universitar multicultural din România , învăţământul desfăşurându-se în limbile româna , maghiară şi germană. Din păcate tot ce ne propun extremiştii ungaristi sunt scindări, segregaţie , separare,  şi totul pe criterii etnice... Practic demersul meu a urmărit să arate cum funcţionează ungarismul şi de ce unii unguri sunt , europeni  de câteva sute de ani în geografie, dar neeuropeni, nedemocraţi , extremişti şi separatişti prin atitudini şi valori împărtăşite atât la nivel personal cât şi, din păcate, de multe ori, oficial”


Dragoș Mois prezintă apoi relația bună care există între ungurii și românii din Cluj.

“Trebuie să menţionez că în oraşul european al României în care am crescut, Cluj-Napoca, unguri şi români ne jucăm de mici împreună, iar acum ne întâlnim, suntem prieteni şi ne dorim să ne creştem copiii împreună într-o Românie a tuturor cetăţenilor săi. Vrem departe de noi provocările, extremismul sau şovinismul. Nu ne interesează autonomia de nici un fel, cu atât mai puţin cea pe criterii etnice şi o considerăm o chestiune absurdă într-o Europă fără graniţe a tuturor cetăţenilor săi!”


În finalul scrisorii, clujeanul cere institului fie să-și “asume rolul de actor activ în destabilizarea României”, fie să se delimiteze de aceste incidente și să-i identifice pe cei vinovați de acțiunile antiromânești petrecute în cadrul festivalului Hungarian Heritage: Roots to Revival.

Textul integral al scrisorii poate fi consultat în documentul atașat.

abonare newsletter