Actualitate

FOTO - Primăria a „uitat” să facă pietonalele promise în urmă cu patru ani

Străzile Andrei Şaguna şi Cotită au fost pavate pentru a deveni pietonale, însă în permanenţă pe cele două străzi circulă maşini şi sunt ocupate de autoturisme parcate. Străzile Baba Novac şi Mihail Kogălniceanu ar putea deveni pietonale.

În urmă cu patru ani, autorităţile locale clujene anunţau planurile de pietonalizare a mai multor zone din centrul oraşului, printre care şi străzile Andrei Şaguna sau Cotită. Cu prima s-a reuşit pavarea, nu şi restricţionarea circulaţiei auto. “Deşi s-a semnalat în mai multe rânduri că pe strada Andrei Şaguna circulă maşini, iar o parte din stradă e folosită ca parcare, Primăria Cluj-Napoca nu e în stare să gestioneze situaţia”, spun reprezentanţii PNL Cluj-Napoca.

În primăvara acestui an, la fel ca în 2012 şi 2011, municipalitatea clujeană a promis terase şi târguri pe strada Andrei Şaguna, fără ca aceste promisiuni să se concretizeze însă. În oricare zi a săptămânii, pe jumătate din stradă sunt parcate maşini şi asta pentru că unul din cei doi stâlpişori instalaţi, mai precis cel care ar trebui să limiteze accesul auto pe “pietonală” (dinspre intersecţia străzii David Ferenc spre strada Regele Ferdinand), nu funcţionează. Iniţial, primăria a anunţat că “accesul auto este permis doar pentru riverani, cu condiţia parcării în incintă, fiind interzisă staţionarea pe trotuar şi carosabil; de asemenea, va fi permis accesul serviciilor publice sau de intervenţie”. Astăzi, chiar dacă e interzis, mereu sunt maşini parcate pe trotuar.


Piaţa Muzeului, “invadată” de maşini

Situaţii similare cu maşini care “invadează” pietonalele se întâlnesc şi în Piaţa Muzeului, delimitată cu stâlpi retractabili. Nu de puţine ori, în acest loc şoferii intră cu maşinile chiar dacă nu sunt riverani, aşa cum prevede Primăria Cluj-Napoca.

La fel se întâmplă şi pe strada Piezişă care a fost transformată în pietonală, însă şoferii nu respectă aproape deloc acest lucru astfel că strada este în permanenţă circulată sau “presărată” cu autoturisme parcate.


Baba Novac şi Kogălniceanu, aceeaşi soartă?

O altă stradă urmează să fie modernizată şi destinată traficului pietonal: strada Baba Novac. “Dacă şi această “bijuterie” a Clujului, asa cum o anunţă domnul primar, va fi ocupată de maşini la fel ca alte străzi pavate din centru, nimeni nu câştigă nimic. Şi ne gândim ce se va întâmpla şi cu strada Mihail Kogălniceanu, anunţată ca viitoare arteră pietonală. Fără politici coerente de punere în valoare a zonelor pietonalizate, degeaba se pavează pentru că tot şoferii vor fi cei care se vor folosi de ele, iar pietonii vor fi obligaţi în continuare să se strecoare cu atenţie printre maşini”, mai atrag atenţia reprezentanţii PNL Cluj-Napoca. Ei îi solicită primarului Emil Boc să dispună respectarea propriilor dispoziţii, conform cărora accesul auto va fi permis pe strada Andrei Şaguna doar riveranilor, şi asta doar cu condiţia parcării în incintă, nu a staţionării pe trotuar sau stradă.

Vom reveni şi cu punctul de vedere al Primăriei Cluj-Napoca.


UPDATE ora 16.00 - 5.700 amenzi pentru parcări pe trotuare

Reprezentanţii Primăriei Cluj-Napoca au precizat că şoferii care parchează neregulamentar pe trotuare sunt amendaţi frecvent. “Poliţia locală intervine zilnic pentru identificarea celor care nu respectă prevederile legale în vigoare privind statutul străzilor pietonale. În ultimele şapte luni ale acestui an au fost aplicate 5.679 de amenzi pentru parcare neregulamentară pe trotuar, mare parte fiind pe străzile cu regim pietonal (amenzile fiind cuprinse între 200 şi 400 de lei)”, a declarat Oana Buzatu, purtătorul de cuvânt al Primăriei Cluj-Napoca.

Ultimele Stiri
abonare newsletter