Actualitate

Turda are potenţial pentru dezvoltarea turismului medical

Secretarul de stat în Ministerul Sănătăţii (MS), Răzvan Vulcănescu a fost prezent ieri la Turda, la invitaţia Partidului Conservator.

Demnitarul a vizitat atât spitalul din Turda cât şi cel din Câmpia Turzii după care a poposit la sediul cabinetului parlamentar al deputatului PC, Mircea Irimie. Periplul prin cele două localităţi s-a încheiat la Salina Turda - Ștrand Durgău.

La conferinţa de presă au participat medici de familie, reprezentanţi ai Partidului Conservator în frunte cu deputatul PC Mircea Irimie, directorul spitalului municipal Turda, Vasile Grumaz, Răzvan Vulcănescu secretar de stat în MS.


Subiectele întrevederii au gravitat în jurul reformei din sistemul sanitar, obţinerea acreditării spitalului turdean - proces care va începe cel mai probabil în trimestrul III al anului viitor, trecerea într-o categorie superioară a unităţii medicale de la Turda, stoparea migraţiei medicilor către unităţi similare din ţară şi străinătate, noua grilă de salarizare a personalului medical.

Secretarul de stat a explicat că scoaterea spitalelor din sistemul de instituţii care trăiesc exclusiv din bani publici este o prioritate .


Răzvan Vulcănescu a vorbit despre potenţialul turistic al Turzii şi implicit despre dezvoltarea turismului medical în condiţi în care aici pot fi preluate cazuri din afar oraşului şi chiar a judeţului Cluj.

„Spitalul din Turda ar putea funcţiona ca un spital judeţean....acesta trebuie să degreveze unităţile din Cluj de fluxul mare de pacienţi. Nu doar medicii pot circula liber în spaţiul Uniunii Europene ci şi pacienţii au acest drept, iat spitalul turdean se poatre folosi de prevederea respectivă în vederea atragerii pacienţilor din străinătate”, explică Vulcănescu.

abonare newsletter