Actualitate

Corina Crețu, „o curtezană versată", care "și-a construit cariera cocoțându-se pe umerii bărbaților"

Cine o descrie așa pe femeia care i-a distrus imaginea, cariera și, posibil, familia puternicului politician american Colin Powell?

 Colin Powell și sotia sa, Alma, la 50 de ani de căsnicie Colin Powell și sotia sa, Alma, la 50 de ani de căsnicie

Corina Crețu este o femeie cu "vino-ncoace", cu "o privire ușor sașie și asimetrică, dar impertinentă, cu care parcă te deschidea la prohap", „o curtezană versată", care "și-a construit cariera cocoțându-se pe umerii bărbaților". Așa o descrie scriitorul Eugen Mihăescu, în cartea de memorii "Între linii".

"Corina Crețu îl avea pe "vino-ncoace"! Înaltă și nu prea slabă, cu pulpele pietroase dezgolite de fusta prea scurtă și tricoul subțire, prin care se ghiceau sânii fără sutien, Corina îți arunca o privire ușor sașie și asimetrică, dar impertinentă, cu care parcă te deschidea la prohap. Nimic din politiciana de azi nu mai amintește de fata de cartier băgăcioasă, lipicioasă ca o gumă de mestecat, care ți se lipește de deget, o scuturi și ți se lipește de toată mâna. Corina Crețu, euro-deputata, s-a transformat într-o tanti cu mărgele și și-a pierdut tot hazul. Atunci când am cunoscut-o, în 1993, era ca un măr domnesc. E drept că înăuntru avea un vierme..."


„Cocoțarea” politică a Corinei Crețu - din jurnalist la "Cronica Română", consilier la Cotroceni în mandatul lui Ion Iliescu

"Chiar dacă n-a avut câștig de cauză, Corina a învățat lecția și a știut să profite de situație lăsând să se înțeleagă la Cotroceni că eu sunt protectorul ei. Aceasta a fost tehnica pe care a întrebuințat-o, de atunci în colo, ca să reușească să avanseze din umila poziție de documentarist la cea de purtător de cuvânt al Președinției. Trebuie să admit că a știut să aibă grijă de propria carieră! Și nu i-a fost ușor! Asemenea unei curtezane versate, răspândea zvonul că ar fi încurcată cu unul sau altul dintre politicienii partidului. Întotdeauna altul decât cel care era amantul ei în realitate și, mai ales, unul superior ierarhic. Azi se auzea că e cu Oprescu și, de fapt, era cu Fulga și tot așa. Corina și-a construit cariera cocoțându-se pe umerii bărbaților prin patul cărora a trecut, dar păstrând un aer inocent, care a reușit să o păcălească până și pe suspicioasa doamna Nina. Soția președintelui a primit-o pe Corina în casă și a luat-o sub aripa ei oblăduitoare", scrie Eugen Mihăescu.


Eugen Mihăescu este pictor, grafician, jurnalist, profesor la Pratt Institute - New York și ambasador al României la UNESCO. A cunoscut-o pe Corina Crețu în primăvara anului 1993, cu ocazia vizitei pe care președintele Ion Iliescu a făcut-o la inaugurarea Muzeului Holocaustului de la Washington

Ultimele Stiri
abonare newsletter