Actualitate

'Idiotul' şi 'Hamlet', două producţii ale Teatrului Naţional din Cluj-Napoca, în premieră în Italia

<p><strong><img src="documente/stories/2013/04_aprilie/04/hamlet-2.jpg" border="0" style="float: left; margin: 2px 5px;" />Miercuri, 10 aprilie 2013, începând cu ora 21:00, pe scena Teatrului Era din Pontedera va avea loc premiera naţională a spectacolului 'Idiotul' de F.M. Dostoievski. Regizat de Anna Stigsgaard şi produs de Teatrul Naţional 'Lucian Blaga' din Cluj-Napoca, spectacolul spune povestea romanului omonim, oferind numeroase momente muzicale şi vizuale, informează un Comunicat transmis Agerpres de Institutul Român de Cultură şi Cercetare Umanistică de la Veneţia.

Actorii, consideraţi a fi printre cei mai buni din România, întruchipează personajele create de Dostoievski, recreând pe scenă, în rama unei petreceri care duce spre moarte, pasiunile, luptele, disperarea unei lumi care nu poate fi salvată de frumuseţe şi de bunătate. Regizoarea Anna Stigsgaard filtrează romanul printr-o cheie de lectură puternică şi legitimă şi ne conduce în lumea esenţelor, spre drama universală a omului.


 

Din distribuţie fac parte actorii: Cristian Rigman - Prinţul Mîşkin; Ionuţ Caras - Parfeon Rogojin; Ramona Dumitrean - Natasia Filippovna; Miriam Cuibus - Generăleasa Epancina; Anca Hanu - Aglaia; Romina Merei - Adelaida; Petre Băcioiu - Toţki; Matei Rotaru - Ganea şi Cristian Grosu - Ippolit. Scenografia este semnată de Adrian Damian, iar dramatizarea de Anna Stigsgaard şi Ştefana Pop-Curşeu. Asistenţa de regie este asigurată de Alexandra Sofonea, iar mişcarea şi improvizaţia scenică de Savino Paparella. Spectacolul este în limba română, cu subtitrări în italiană.


 

Sâmbătă, 13 aprilie 2013, începând cu ora 21:00, tot pe scena Teatrului Era din Pontedera va avea loc şi premiera naţională a spectacolului Hamlet. A fi, un alt Hamlet de William Shakespeare. Regizat de Roberto Bacci şi produs de Teatrul Naţional 'Lucian Blaga' din Cluj-Napoca, A fi, un alt Hamlet este subtitlul noii montări a acestei piese de teatru. Spectacolul propus de regizor păstrează din textul original numai urmele poveştii lui Shakespeare, propunându-i spectatorului să fie el însuşi martor la rescrierea vieţii lui Hamlet.


Din distribuţie fac parte actorii: Cristian Grosu - Hamlet; Cătălin Codreanu - Primul luptător cu spada; Patricia Brad - Al doilea luptător cu spada; Cătălin Herlo - Al treilea luptător cu spada; Radu Lărgeanu - Al patrulea luptător cu spada; Miron Maxim - Al cincilea luptător cu spada şi Irina Wintze - Al şaselea luptător cu spada. Traducerea şi adaptarea în limba română este semnată de Maria Rotar, dramaturgia de Roberto Bacci şi Stefano Geraci, decorul şi costumele de Marcio Medina, iar muzica de Ares Tavolazzi. Scrima este asigurată de Peter Habala, luminile de Jenel Moldovan, regia tehnică de Doru Bodrea, asistenţii de regie de Savino Paparella şi Maria Rotar, iar asistenţa de scenografie de Valentin Codoiu. Spectacolul este în limba română, cu subtitrări în italiană.

 


Institutul Român de Cultură şi Cercetare Umanistică de la Veneţia, alături de Ministero per i Beni e le Attivita Culturali, Regione Toscana, Provincia di Pisa şi Comune di Pontedera patronează acest important eveniment realizat de unul din teatrele de referinţă ale României, Teatrul Naţional 'Lucian Blaga' din Cluj-Napoca în colaborare cu Teatrul Era din Pontedera.

 

Ultimele Stiri
abonare newsletter