Actualitate

Concepţii greşite despre cum să ai o viaţă activă

<p><strong><img src="documente/stories/2013/03_martie/01/20111230_jogging_33.jpg" border="0" width="450" height="257" style="float: left; margin: 2px 5px;" />Dintre toate motivele care ne împiedică de la o viaţă cu mai multă activitate fizică, cele mai multe sunt induse chiar de noi sau pur şi simplu acceptate fără dovezi ştiinţifice. Iată cele mai frecvente concepţii greşite pe care le avem despre exerciţiile fizice şi motivele pentru care ar trebui să renunţăm la ele. </strong></p>

 

1. Greutăţile mari cresc masa musculară

În ciuda mitului potrivit căruia halterele cu greutate ridicată duc la creşterea masei musculare la un nivel nedorit de către femei, este chiar recomandat ca ele să folosească greutăţi de 2; 3,5; 4,5, şi chiar 7 kilograme, spune Lauren Boggi, expert în fitness la Huffington Post.


"În primul şi-n primul rând, noi, femeile, nu producem suficient testosteron pentru ca masa musculară să crească. De fapt, numai unele tipuri de corp sunt genetic predispuse la câştigarea rapidă de masă musculară", spune ea.

2. Mitul "revenirii" postnatale

Şansele sunt ca, dacă tocmai ai avut un copil, să fii nerăbdătoare să revii la forma de odinioară, dar nu e tocmai un lucru negativ faptul că nu vei mai fi niciodată "ca pe vremuri", spune Lauren. "Ai o nouă viaţă (şi un nou corp) acum. E mai plin, mai bogat, poate mai slab, cu mai multe "curbe", mai în formă şi probabil stresat, dar, în ansamblu, este foarte diferit. Singurul lucru pe care nu-l faci este un pas în spate. (...) Gândeşte-te cum să fii în formă în această nouă şi adeseori mai bună versiune a ta."


3. Nu am nevoie să slăbesc, aşa că nu trebuie să fac exerciţii.

Pierderea în greutate nu este singurul motiv pentru care ar trebui să faci exerciţii fizice. A nu se confunda antrenamentele făcute pentru menţinerea în formă cu cele făcute pentru a slăbi, atenţionează Lauren Boggi. Exerciţiile fizice cu scopul de a ne menţine în formă au efect în întărirea sistemelor din întregul organism pentru activităţile zilnice.

Activitatea fizică te ajută să îţi controlezi greutatea, să îţi faci oasele şi muşchii mai puternici, să îţi îmbunătăţeşti sănătatea mentală şi dipoziţia generală şi să reduci riscul de boli cronice, diabet şi chiar unele tipuri de cancer.


4. Este prea greu.

Schimbarea comportamentală este, poate, primul argument pe care îl invocăm faţă de noi înşine atunci când nu vrem să depunem efort. Dar, odată ce începi să te mişti, totul decurge sub forma efectului de bulgăre de zăpadă, sfătuieşte Lauren. "Începi să te simţi şi să arăţi mult mai bine, vei avea mai multă energie şi vei fi determinat să îţi îmbunătăţeşti viaţa. (...) Încearcă să nu cedezi vocii negativiste din capul tău."

5. E atât de plictisitor.

Soluţia este să găseşti o activitate fizică plăcută pentru tine, să faci ceva care să te pasioneze. Poţi să te întorci la un sport din liceu. Dacă obişnuiai să arunci la coşul de baschet după ore, atunci nu există niciun motiv pentru care să nu începi să o faci din nou.


6. Durează prea mult.

O serie de studii arată că pentru a te menţine în formă nu trebuie să petreci mult timp în sala de forţă dacă ştii cum să faci exerciţii eficient. Un asemenea program nu ar trebui să dureze mai mult de o oră zilnic şi vei începe să vezi rezultate mai repede decât credeai, spune Lauren Boggi, expertul în fitness al Huffington Post.

7. Dacă mă opresc acum, muşchii pe care i-am dezvoltat se vor transforma în grăsime.

Muşchiul nu poate deveni grăsime, iar reciproca este la fel de valabilă. Dar reducerea timpului de antrenament le va permite muşchilor să se atrofieze, după care aceştia, combinaţi cu eventualele depozite de grăsime, vor arăta astfel încât să pară că au devenit grăsime.


8. Nu am abdomen cu "pătrăţele".

În afara cazului în care ai un nivel mic de grăsime, trebuie să faci destule exerciţii fizice ca să ajungi să arăţi "pătrăţelele" abdomenului. Doar exerciţiile abdominale sunt insuficiente pentru a obţine vizibilitatea dorită a muşchilor. E uşor să renunţi, dar este esenţial să continui pentru că o formă bună te va ajuta să rezişti şi în timpul exerciţiilor cardio, asigurând şi o postură mai bună.

9. Trebuie să iau suplimente ca să am mai mulţi muşchi.

Proteinele, cum ar fi shake-urile, sunt folosite mai ales de profesionişti (bodybuilderi şi atleţi), dar persoanele care vizitează sala de câteva ori pe săptămână nu au nevoie de shake-uri cu proteine pentru a face mai mulţi muşchi şi a creşte performanţa, mai spune Lauren.

Ultimele Stiri
abonare newsletter