Actualitate

Următoarea ţintă pentru GOOGLE: acţiunea de 1.000 de dolari

<p><strong>Acţiunile GOOGLE au şanse mari să depăşească pragul de 1.000 de dolari în următoarele 12 luni, potrivit mai multor analişti, după ce au urcat în această săptămână la valori record de peste 800 de dolari.</strong></p>


Analiştii de la CLSA, divizie a Credit Agricole, şi Bernstein Research au ridicat în această săptămână preţul ţintă al acţiunilor Google pentru următoarele 12 luni la 1.000 de dolari, de la 900, respectiv 820 dolari, transmite CNN Money.

Analiştii Deutsche Bank sunt mai puţin optimişti, modificând preţul ţintă la 935 dolari, cu 10% peste estimarea anterioară.

Acţiunile Google au crescu cu 13% în cele două luni care au trecut de la începutul acestui an şi au închis săptămâna la 799,71 dolari, după ce au depăşit de mai multe ori pragul de 800 de dolari. Valoarea de piaţă a companiei la finalul şedinţei bursiere de vineri este de 263,6 miliarde de dolari.

Astfel, pe baza prognozelor analiştilor, investitorii care vor cumpăra acţiuni Google la preţul actual ar putea câştiga aproximativ 25% în următoarele 12 luni.

Analiştii Berinstein consideră că principalele avantaje ale companiei în viitorul apropiat vor fi derivate din rata tot mai ridicată de utilizare a smartphone-urilor şi tabletelor în rândul consumatorilor, care va genera venituri tot mai mari din publicitate.

De asemenea, analiştii consideră că YouTube este "un activ subapreciat".

Şi CLSA - Credit Agricole consideră că Google va obţine tot mai mulţi bani din publicitate.

 

Ultimele Stiri
abonare newsletter