Actualitate

România cere ajutorul Franţei pentru dezvoltarea sistemului sanitar

<p><strong>Ministrul Sănătăţii, Eugen Nicolăescu a solicitat sprijinul Ambasadorului Franţei la Bucureşti, Philippe Gustin pentru elaborarea pachetelor de servicii medicale de bază şi pentru Institutul Cantacuzino în producţia de vaccinuri.

În cadrul unei întâlniri care a avut loc la Bucureşti, Eugen Nicolăescu şi Philippe Gustin au discutat despre strategia naţională în domeniul sănătăţii şi principalele direcţii de reformă pe care ministerul Sănătăţii le are în vedere în anul 2013. Potrivit Biroului de Presă al Ministerului Sănătăţii, Nicolăescu a subliniat importanţa schimbului de experienţă cu partea franceză pentru dezvoltarea sistemului sanitar românesc care să sprijine şi să ofere posibilitatea cetăţenilor să atingă o stare cât mai bună de sănătate şi care să contribuie la creşterea calităţii vieţii acestora.


Ministrul a solicitat sprijin în elaborarea pachetelor de servicii medicale, de bază si complementar, având în vedere experienţa foarte bună a Franţei, precum şi în ceea ce priveşte Institutul Cantacuzino în producţia de vaccinuri. G.D.

 


 

abonare newsletter