Actualitate

Steve Martin a devenit tată pentru prima dată, la vârsta de 67 de ani

<p><strong><img src="documente/stories/2013/02_februarie/13/stevemartin.jpg" border="0" style="float: left; margin: 2px 5px;" />Actorul de comedie american Steve Martin a devenit tată pentru prima dată, la vârsta de 67 de ani, potrivit unor informaţii deocamdată neconfirmate apărute în presa americană.

Actorul şi soţia lui, Anne Stringfield, au devenit părinţi în luna decembrie 2012, însă au reuşit să păstreze secretul asupra acestui eveniment, informează contactmusic.com.


"Au un bebeluş, dar nimeni nu ştie cum au reuşit să păstreze secretul până acum. Steve este o persoană foarte retrasă. Amândoi sunt încântaţi", a declarat o sursă pentru New York Post.

Steve Martin a fost căsătorit cu actriţa Victoria Tennant, din 1986 până în 1994.


Actorul s-a căsătorit cu cea de-a doua lui soţie, Anne Stringfield, în 2007, în cadrul unei ceremonii-surpriză. Oaspeţii la nuntă, printre care s-au aflat actorii Tom Hanks şi Diane Keaton, au crezut că erau invitaţi la o petrecere obişnuită.

Steve Martin, un cunoscut actor de stand-up comedy şi actor în lungmetraje de comedie, s-a remarcat în ultimii ani în comediile "Novocaină şi dureri de cap", "Cu duzina e mai ieftin", "Casa întoarsă pe dos", "Pantera Roz", "Mama copilului meu" şi "E tare complicat!".

Ultimele Stiri
abonare newsletter