monitorulcj.ro Menu

Actualitate

Pensiile militare rămîn la valoarea iniţială

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ICCJ) a confirmat o decizie a Curţii de Apel Cluj privind pensiile militare. ICCJ a decis, la finele săptămînii trecute, suspendarea aplicării Hotărîrii de Guvern (HG) 735 privind pensiile militare. În acest fel, instanţa supremă a decis definitiv nelegalitatea recalculării pensiilor militare de stat, ale poliţiştilor şi ale funcţionarilor din penitenciare, confirmînd astfel o sentinţă a Curţii de Apel (CA) Cluj din septembrie 2010.

Astfel, potrivit Mediafax, magistraţii au luat în considerarea reclamaţiile pîriţilor care au invocat faptul că HG 735/2010 a fost promovată cu încălcarea dispoziţiilor privind transparenţa decizională, fiind publicată în Monitorul Oficial fără a fi fost adusă anterior la cunoştinţa publicului. Totodată, reclamanţii au susţinut că mulţi dintre militari sînt în imposibilitatea fizică de a face rost, în termenul solicitat, de actele cerute pentru recalculare, ceea ce va da naştere la situaţii discriminatorii. Potrivit acestora, actul este neconstituţional şi imoral, îngrădind accesul ulterior la justiţie al celor care vor dori să conteste recalcularea. Ministerul Administraţiei şi Internelor a solicitat să i se admită intervenţia în proces, susţinînd că reclamanţii nu au îndeplinit procedura prealabilă administrativă, etapă obligatorie, înainte de deschiderea acţiunii în justiţie. Instanţa Curţii de Apel Cluj a constatat însă îndeplinirea acestei etape administrative şi notificarea de către reclamanţi a MAI în 13 august a celor şapte motive pentru care se cerea revocarea actului normativ. Instanţa clujeană a constatat că potrivit Legilor 119/2010 şi 19/2000, pentru beneficiari este instituită ca facilitate posibilitatea de a-şi dovedi cu acte stagiile de cotizare, iar persoanele nu sînt obligate să depună cereri de recalculare a pensiei.