Actualitate

APEL UMANITAR: Un dop de plastic pentru viața Alexandrei!

<p><strong><img src="documente/stories/2013/02_februarie/04/alexandra2.jpg" border="0" style="float: left; margin: 2px 5px;" />V-ați fi gândit vreodată că puteți ajuta o viață cu un dop? Părinții unei fetițe care are nevoie de o intervenție chirurgicală în China au găsit o firmă dispusă să valorifice dopuri de plastic. Pentru a-și salva copilul de 12 ani, aceștia și-au pus speranța în bunăvoința celor care îi vor ajuta să strângă cantitatea necesară care îi poate salva viața fiicei lor. </strong></p>

 


Alexandra Bianca Beretci are doisprezece ani, și suferă de sindromul WEST, cu encefalopatie epileptică și tetrapareză spastică.

Fetița locuiește împreună cu părinții ei în Spania. Părinții fac eforturi disperate de a strânge banii necesari pentru ca fetița să poată avea o viață cât de cât normală. Până acum a suferit două intervenții chirurgicale pentru transplant cu celule stem în China, iar rezultatele nu au întârziat să apară. Însă intervențiile trebuie făcute periodic, iar banii părinților nu sunt suficienți.


“Aceasta ar fi a treia intervenție cu celule stem și suntem convinși că viața ei se va îmbunătăți. Ultima intervenție a fost acum doi ani și încă mai vedem îmbunătățiri, mici, dar care ne dau speranță. Alexandra nu vorbește, nu poate să facă nimic, nu se poate mișca singură, este dependentă 100% de cineva. Nu ne dorim decât să-i facem viața puțin mai ușoară și suntem hotărâți să facem tot ce ne stă în putință”, a povestit pentru Monitorul de Cluj mătușa fetiței, Mihaela Beretci.

200 de euro pentru o tonă de dopuri

Părinții fetiței au găsit o firmă de reciclare în Spania, dispusă să valorifice capace de plastic. Însă cantitatea necesară este enormă... o sută de tone. “Apelăm la clujeni și la oricine vrea să ne ajute să adunăm cât mai multe dopuri de plastic – sunt binevenite orice fel de dopuri, începând de la sticle de plastic, peturi, până la dopuri de cosmetice, parfumuri, etc.”, a mai spus mătușa Alexandrei, care a explicat de ce au nevoie de un sprijin cât mai mare: ”pe o tonă de dopuri primim 200 de euro. E foarte greu să aduni 100 de tone de dopuri, este o muncă titanică, dar nu ne lăsăm descurajați”. Ea a mai povestit că au lansat apelul umanitar și în Spania, iar rezultatele au fost surprinzătoare. “Toată Spania a fost receptivă la apelul nostru. Se colectează dopurile din toată țara, iar o firmă le duce familiei în Madrid. Au fost contactați pentru un transport chiar și din Portugalia. Au reușit, din noiembrie până acum să adune 6 tone de dopuri”, a spus Mihaela.


Campania a ajuns și la Bistrița, iar Mihaela a fost ieri să colecteze dopurile. “Am fost ieri la Bistrița de unde am adus 4 saci. Nu e foarte mult, dar am primit promisiuni de la oameni că vor continua să ne ajute și în lunile următoare”, a mai spus Mihaela.

Dora, elevă în clasa a VI-a la Liceul “George Coșbuc”, a decis să se implice și a mobilizat întreaga şcoală să adune cât mai multe capace pentru a o ajuta pe AlexandraO firmă clujeană, printre primele care au ales să se implice

Angajații companiei Emerson au decis să se implice în această campanie, hotărâți să facă cât mai repede rost de dopuri pentru a o putea ajuta pe micuța Alexandra. Au pus recipiente la fiecare etaj al companiei și s-au mobilizat în colectarea dopurilor de plastic.


O clujeancă de 12 ani din Cluj a mobilizat o școală întreagă

Dora, o fetiță din Cluj, elevă în clasa a VI-a la Liceul George Coșbuc, a decis și ea să se implice și a luat problema în propriile mâini: a scris profesoarelor din școală să o sprijine, a dus cutii pentru adunarea capacelor în cât mai multe clase - pe care le golește săptămânal, a acceptat să stea peste program să deșurubeze capacele de la peturile ce erau reciclate numai pentru a face rost de capace. “În fiecare zi bea o cantitate dublă de iaurt numai să facă rost de capace iar produsele cosmetice ale familiei au rămas descoperite că doar <<nu suferă așa mult ca și fetița>>”, a explicat o cunoștiință a familiei, impresionată de dorința tinerei clujence de a se implica.

Cum îi puteți ajuta?

Oricine dorește să ajute această familie este binevenit, în condițiile în care orice dop contează. “Facem un apel la oricine dorește să ne ajute. Din păcate încă nu avem o locație de strângere a capacelor, dar voi veni personal să adun dopurile la oricine care mă contactează. Sper să se implice cât mai multe companii mari, pentru că așa ar fi și mai simplu de colectat, și rezultatele mai mari”, a spus Mihaela. Ea a adăugat că, prin bunăvoința unei firme de transport din Sibiu, aceștia s-au oferit să le transporte gratis la Madrid.


Clujenii care doresc să se implice o pot contacta pe mătușa Alexandrei, care locuiește în Cluj, la adresa de e-mail beretcilore@yahoo.com.

De asemenea, cei care doresc să doneze, orice sumă, pentru a o ajuta pe Alexandra, o pot face în numărul de cont deschis pe numele lui Mihai Beretci la OTPBANK

RON: RO80OTPV200000041033RO01

EUR: RO37OTPV200000041033EU01

 

 

Etichete: apel umanitar
Ultimele Stiri
abonare newsletter