Actualitate

Barbra Streisand va cânta la gala premiilor Oscar

<p><strong><img src="documente/stories/2013/02_februarie/01/barbra-streisand-grammy-2011-getty.jpg" border="0" width="348" height="257" style="float: left; margin: 2px 5px;" />Barbra Streisand va urca pe scenă la gala premiilor Oscar de pe 24 februarie, a anunţat unul din producătorii ceremoniei.</strong>

Acum câteva zile s-a anunţat că Adele va interpreta la Oscar piesa din filmul 'Skyfall', pe care a compus-o pentru James Bond şi care este nominalizată la categoria Cel mai bun cântec original. Şi Alicia Keys, care va cânta la finala Super Bowl din 3 februarie, figurează în programul galei Oscar, cu 'Everybody Needs a Friend', banda originală a filmului 'Ted'.

Acum a fost anunţată Barbra Streisand, a cărei participare a fost confirmată de organizatori. 'Pentru că la gală vor fi sărbătoriţi artişti de film şi din mediul muzical, cum s-ar fi putut să nu fie invitată Barbra Streisand? Suntem onoraţi că a răspuns favorabil invitaţiei şi că va avea o prestaţie specială', spun organizatorii.

Vedeta de 70 de ani a mai fost pe scena premiilor Oscar în 1977, când a cântat 'Evergreen' din filmul 'A Star Is Born' de Franck Pierson. Pe parcursul lungii sale cariere, în cadrul căreia a apărut în numeroase filme, Barbra Streisand a câştigat două premii Oscar: pentru Cel mai bun cântec ('Evergreen') şi Cea mai bună actriţă cu rolul din 'Funny Girl' (1968)

abonare newsletter