monitorulcj.ro Menu

Actualitate

Belgia a expulzat aprope 3.000 de beneficiari ilegali de ajutor social, inclusiv români

Autorităţile belgiene au retras 2.907 permise de sejur unor europeni, în principal români, spanioli şi bulgari, în ultimul an şi jumătate, după ce aceştia au profitat ilegal de un ajutor social acordat prin intermediul CPAS, scrie publicaţia De Morgen în ediţia de marţi, citată de site-ul RTBF.

Potrivit site-ului Radioteleviziunii Belgiene Francofone, Serviciile secretarului de stat Maggie De Block (Open Vld) au putut depista beneficiari ilegali de ajutoare în urma confruntării unor informaţii din bazele de date ale Centrului Public pentru Acţiune Socială (CPAS) şi ale autorităţilor federale. Începând de la mijlocul lui 2011, aceste servicii fac schimb de informaţii în mod sistematic.

În urma unor controale mai stricte, 989 de cetăţeni din Uniunea Europeană (UE) au fost nevoiţi să părăsească ţara, în 2011. Anul trecut, au fost retrase permisele de şedere acordate unui număr de 1.918 beneficiari ilegali de ajutor, potrivit RTBF care nu face alte precizări. În cea mai mare parte din cazuri este vorba despre falsuri privind persoane care s-au înscris ca independente dar care, în realitate, lucrează în contul altcuiva.

Anterior, CPAS-ul de la nivelul fiecărei comune putea să decidă cu privire la informarea serviciilor competente în caz de suspiciuni de fraudă, dar acest lucru nu se întâmpla în mod automat.