Actualitate

Spitalele, sufocate de prea mulţi pacienţi internaţi

<p><span style="font-size: small;"><strong><img src="documente/stories/09_septembrie/29_ziua/03%20spitalul%20militar_ft%2033.jpg" border="0" style="float: left; margin: 2px 5px;" />Într-un an, în spitalele din judeţul Cluj au fost internate peste 220.000 de persoane, numărul acestora fiind în scădere faţă de anii anteriori.</strong></span></p>

În timp ce multe spitale sunt sufocate de prea mulţi pacienţi internaţi, unele ambulatorii nu au putut primi pacienţii pentru că s-au terminat banii prea repede.

Ministerul Sănătăţii are în plan, pentru anul acesta, majorarea cu 50% a bugetului destinat ambulatoriilor şi spitalizării de zi. Acest lucru ar putea veni atât în favoarea pacienţilor cât şi a spitalelor deoarece în momentul de faţă multe probleme de sănătate care ar putea fi tratate de medicul de familie sau de medicul specialist sunt rezolvate prin internarea bolnavului. Vasile Mureşan, managerul Spitalului Clinic de Pneumoftiziologie „Leon Daniello” Cluj-Napoca subliniază că în momentul de faţă nu mai fac faţă internărilor, însă aglomeraţia din unităţile sanitare s-ar putea reduce prin încurajarea activităţii din ambulatorii şi cabinetele medicilor de familie. „Ne-am bucura ca medicii de familie şi ambulatoriile să preia o parte din cazuri deoarece nu am mai avea o aşa mare presiune asupra spitalelor. Nu mai facem faţă numărului mare de internări în momentul de faţă”, explică Vasile Mureşan.

70% din pacienţi ar trebui filtraţi de medicii de familie


Managerii spitalelor clujene consideră că 70% din pacienţi ar trebui filtraţi de medicii de familie, aşa cum se întâmplă în Occident şi abia apoi să ajungă la spital. De asemenea, cabinetele medicilor de familie ar trebui să aibă centre de permanenţă care să funcţioneze în week-enduri şi unde să meargă pacienţii în loc să ajungă la spital şi să fie internaţi.


La Ambulatoriul de pe Moţilor, pacienţii au rămas pe dinafară


În timp ce spitalele sunt prea aglomerate de numărul mare de internări, ambulatoriile nu au mai putut primi câteva mii de pacienţi deoarece s-au terminat prea repede banii alocaţi pentru ambulatorii. Acest lucru s-a întâmplat la Ambulatoriul Spitalului Clinic de Boli Infecţioase Cluj-Napoca de pe Calea Moţilor, fostul Centru de Diagnostic şi Tratament, unde 15.000 de pacienţi nu au mai putut fi primiţi anul trecut după epuizarea banilor. Astfel că o majorare a bugetului cu 50% pentru ambulatorii ar fi benefică pentru pacienţi. Ioan Mureşan, managerul Spitalului Clinic de Boli Infecţioase Cluj-Napoca este de părere că de multe ori serviciile oferite în spitalizarea de zi şi ambulatorii sunt de calitatea mai bună, iar costurile sunt mai mici pentru spital.

Ministrul Sănătăţii vrea să descurajeze internările fictive


Eugen Nicolăescu, ministrul Sănătăţii motivează majorarea cu 50% a finanţării pentru ambulatorii şi spitalizare de zi pentru a descuraja internările fictive. „Asta înseamnă că reechilibrăm internările în spitale, reechilibrăm serviciile care se efectuează de către spitale, descurajăm internările fictive, dar şi pe cele făcute numai de dragul de a face servicii şi, ca atare, de a mări costurile. Cu astfel de măsuri, costurile pot fi diminuate şi unităţile sanitare s-ar putea încadra în bugetele aprobate. Este o măsură strict managerială de control şi transparenţă”, a explicat ministrul Sănătăţii pentru Mediafax.

Întrebat ce se va întâmpla cu pacientul care ajunge la uşa spitalului, Nicolăescu a spus că acesta va fi direcţionat spre ambulatoriul de specialitate.


Medicina de familie a fost descurajată şi nu funcţionează bine


Ministrul Sănătăţii a mai spus că se va încerca reluarea unui ordin mai vechi, dar nebăgat în seamă, privind adresabilitatea în unităţile de primiri urgenţe. „Vom încerca şi pentru UPU să reluăm un ordin vechi, pe care l-am parafat din 2006 şi care nu prea mai este respectat, respectiv cum ajunge cetăţeanul la UPU. De regulă, ajunge pe picioarele lui, când vrea el şi cum vrea el, pentru că nu funcţionează medicina de familie, întrucât a fost descurajată, nu funcţionează ambulatoriul de specialitate, întrucât nu a fost finanţat, nu funcţionează centrele de permanentă, nu funcţionează centrele multifuncţionale. Deci sistemul este complet buimăcit, trăieşte în haos”, a precizat Nicolăescu.

Peste 220.000 de pacienţi, internaţi la Cluj într-un an


Potrivit datelor Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) Cluj, în 2011, spitalele din judeţ au internat peste 220.000 de pacienţi, cei mai mulţi fiind cu boli cardio-vasculare, tumori maligne şi boli ale aparatului digestiv. Numărul pacienţilor internaţi a fost în scădere în ultimii doi ani. Dacă în 2009 au ajuns în spital peste 248.000 de persoane, numărul acestora a scăzut în anul următor la peste 238.000.

Ultimele Stiri
abonare newsletter