Actualitate

Sticlele cu apă sfinţită sunt pregătite pentru slujba de mâine

<p><strong><img src="documente/stories/2013/01_ianuarie/05/boboteaza 3.jpg" border="0" style="float: left; margin: 2px 5px;" />La fel ca şi anul trecut, Mitropolia Clujului, Maramureşului şi Sălajului a pregătit pentru credincioşii din Cluj-Napoca 10.000 de sticle cu apă sfinţită care vor fi împărţite după slujba de Bobotează de mâine. </strong></p>

 


Containerele cu sticlele cu apă sfinţită au fost amplasate astăzi în faţa Catedralei Ortodoxe din Piaţa Avram Iancu şi sunt păzite de jandarmi.

Anul trecut, mii de clujeni au participat la slujba de Bobotează oficiată de IPS Andrei Andreicuţ, iar la împărţirea recipientelor cu apă sfinţită cei mai mulţi credincioşi s-au împins şi au strigat unii la alţii.


În credinţa ortodoxă, sărbătoarea reaminteşte de botezul Domnului în apa Iordanului la vârsta de 30 de ani, înainte de a păşi în viaţa publică. Potrivit tradiţiei, la Bobotează se săvârşeşte slujba de sfinţire a apelor, „Agheasma Mare”, care are semnificaţia simbolică de act de regenerare cosmică (pământul primeşte germenii noii creaţii, transfigurată prin sfinţirea apelor).

În unele zone ale ţării, episcopii locului aruncă în râuri sau în mare o cruce pe care mai mulţi bărbaţi se întrec să o aducă la mal, învingătorul bucurându-se de o imunitate sporită faţă de boli.


 


 


Citeşte şi


Obiceiuri de bobotează la români

 


 

Ultimele Stiri
abonare newsletter