Actualitate

Discuţii şi autografe cu scriitorul Pascal Bruckner, joi, de la ora 19.00 la Cărtureşti

<p><img src="documente/stories/2012/11_noiembrie/15/745px-pascal_bruckner2-mod.jpg" border="0" style="float: left; margin: 2px 5px;" /><strong>Scriitorul şi eseistul francez, Pascal Bruckner,  va fi prezent joi seara, de la ora 19.00, la librăria Cărtureşti din Iulius Mall pentru discuţii cu publicul clujean, urmate de o sesiune de autografe. Bruckner este prezent la Cluj cu ocazia sărbătorii a 12 ani de la deschiderea primei librării Cărtureşti.</strong>

Romancier, eseist şi filosof francez, Pascal Bruckner s-a născut la Paris în 1948. A început să se evidenţieze la mijlocul anilor 70 în cercul«noilor filosofi», alături de Bernard-Henri Levy.

Este autorul romanelor „Luni de fiere”(1981) – adaptat pentru marele ecran de Roman Polanski, „Hoţii de frumuseţe” (1997) – premiul Renaudot, „Căpcăunii anonimi” (1998) şi „Iubirea faţă de aproapele” (2005).


Scriitor angajat,  Pascal Bruckner ţine să prezinte în cărţile sale realităţi sociale, dar şi să se exprime ca jurnalist şi persoană publică asupra politicii interne şi internaţionale. În ultima sa carte, "Fanatismul apocalipsei" (2011), a cărei traducere în limba română se va lansa pe 24 noiembrie anul acesta la Bucureşti, Pascal Bruckner critică ecologia radicală.

Articole în "Le Figaro"


Din 1983 şi 1988, a fost membru în consiliul de administraţie al asociaţiei umanitare Acţiunea împotriva foametei. A fost semnatarului unui apel de susţinere a Iniţiativei de la Geneva, plan de pace care prevedea crearea unui stat palestinian lângă Israel.

Între 1992 şi 1999 a militat împotriva agresiunii sârbe din fosta Iugoslavie, iniţial în Croaţia şi ulterior în Bosnia şi Kosovo.


În 1999 susţine intervenţia militară NATO împotriva forţelor sârbe. În martie 2003, favorabil destituirii lui Saddam Hussein, sprijină intervenţia militară în Irak printr-un articol apărut în Le Monde şi semnat de un grup de intelectuali care vor participa trei ani mai târziu la crearea revistei de orientare pro-occidentală Le Meilleur des Mondes. Doi ani mai târziu critică în "Le Figaro" lipsa de pregătire a armatei americane şi torturile de la Abou Graib.

Din 1986 predă la mai multe universităţi americane, în special la cea din New York. Din 1990 este conferenţiar la Institutul de studii politice din Paris.


În afara activităţii literare, Pascal Bruckner este editor pentru Grasset şi cronicar pentru "Nouvel Observateur" şi "Le Monde".

Cărţile sale au fost publicate în limba română la editura Trei.


Citeşte şi:

Pascal Bruckner vine la Cluj pentru o sesiune de autografe

 

 

Ultimele Stiri
abonare newsletter