Actualitate

Elicoptere siriene bombardează un oraş la graniţa cu Turcia

<p>Aparate de zbor militare siriene, elicoptere şi un avion, au bombardat oraşul sirian Ras al-Ain, situat în apropierea graniţei cu Turcia, în încercarea forţelor loiale preşedintelui Bashar al-Assad de a prelua controlul asupra zonei, au indicat luni martori oculari, citaţi de Reuters.</p>

Elicopterele au intervenit la sfârşitul săptămânii trecute, iar bombardierul a acţionat luni. Aceste operaţiuni au fost iniţiate după ce Armata Siriană Liberă /ASL/, cu baza în Turcia, a desfăşurat în zonă aproximativ 9.000 de membri. Numeroşi sirieni încearcă să ajungă în Turcia pentru a scăpa de conflictul declanşat în urmă cu aproape 20 de luni în Siria între forţe guvernamentale şi opoziţia armată. ONU apreciază că numărul total al refugiaţilor sirieni prezenţi în patru ţări vecine cu Siria - Turcia Liban, Iordania şi Irak - ar putea ajunge la 700.000, în 2013. Un nou bilanţ furnizat vineri de Înaltul Comisariat al ONU pentru Refugiaţi /UNHCR/ indica 408.000 refugiaţi sirieni, potrivit Agerpres.

 


Ultimele Stiri
abonare newsletter