Actualitate

Ne mai poate lua iarna prin surprindere?

<p /><strong><img src="documente/stories/2012/11_noiembrie/06/02-iarna--utilaje m 9.jpg" border="0" align="right" />Firmele de salubritate v or să demonstreze că sunt deja pregătite pentru deszăpezire.</strong>


Cele două firme de salubritate care au contracte încheiate în acest sens cu Primăria, Rosal şi Brantner Vereş, şi-au prezentat, ieri, utilajele pentru deszăpezire şi au promis că vor interveni la timp pentru a nu se crea în oraş blocaje în trafic şi polei.

Ca în fiecare an în această perioadă, firmele de salubritate şi-au prezentat utilajele cu care vor interveni la iarnă pentru deszăpezirea străzilor.
Primarul Emil Boc, prezent la eveniment le-a cerut reprezentanţilor Rosal şi Brantner Vereş să intervină la timp astfel încât pe străzi să nu existe polei şi blocaje în trafic. „Să nu aud vorba că ne-a prins iarna pe nepregătite şi n-am putut interveni. Vorba asta să nu o aud. Nu există scuză la o asemenea afirmaţie”, a declarat primarul.
Brantner Vereş are în evidenţă 320 de străzi la care se adaugă opt străzi noi: Borhanci, Soporului, Măceşului, Mihai Românul, Arţarului, Fânaţelor, Antonio Gaudi şi Romul Ladea.

Boc: „Trebuie să fiți pe picior de război!”

Potrivit primarului, oficial, sezonul începe în 15 noiembrie când firmele de salubritate „trebuie să fie pe picior de război pentru a fi pregătiţi să intervină. Vom vedea dacă va fi zăpadă mai repede sau mai târziu şi clujenii trebuie să ştie că municipalitatea a pregătit cadrul de deszăpezire pentru anul care urmează”.
În total, sunt 667 străzi în programul de deszăpezire anul acesta, cu 25 mai multe decât anul trecut.
Rosal are 21 utilaje pregătite pentru deszăpezire şi 2.500 tone de material antiderapant, iar Brantner s-a pregătit cu 13 utilaje.

Cum își împart cei doi operatori Clujul?

Rosal şi Brantner Vereş dispun fiecare de câte un sector din Cluj-Napoca. Astfel, sectorul I aparţine firmei Rosal, în acest sector fiind incluse cartierele Mănăştur, Zorilor, Grigorescu, Gruia, Dâmbu Rotund, zona centrala, adică aproximativ 80% din oraş. Numărul total de străzi este de 347 din care de urgenţă I, 126 străzi, urgenţă II, 111 străzi şi urgenţă III, 110 străzi.
Sectorul II aparţine Brantner Vereş şi acoperă cartierele Gheorgheni, Mărăşti, Între Lacuri, Bulgaria, Andrei Mureşanu, Someşeni, zona centrală, adică aproximativ 20%. Numărul total de strazi de care este responsabilă Brantner Vereş este de 320 din care de urgenţă I, 85 străzi, de urgenţă II, 121 străzi, de urgenţă III, 114 străzi.

Deszăpezirea, coordonată prin dispecerat

Potrivit Biroului Mass-Media din cadrul Primăriei Cluj-Napoca, activitatea de deszăpezire pentru această iarnă va fi coordonată de către Dispeceratul Central de Deszăpezire din cadrul Primăriei care va funcţiona non stop începând cu data de 15.11.2012 la camera 12, strada Moţilor 1-3, tel/fax 0264/431753. Contact: ofiţer serviciu 24h din 24h – 0737 -770.428, dispecerat: tel/fax. 0264/410773 care începând cu data de 15.11.2012 va funcţiona non stop.

Ultimele Stiri
abonare newsletter