Actualitate

Aeroportul Mureş a pierdut războiul cu Aeroportul Cluj

<p /><strong><img src="documente/stories/2012/11_noiembrie/05/02-aeroport terminal scari avion rp 64.jpg" border="0" align="right" />Instanța de judecată a decis că aeroportul din județul vecin a făcut concurenţă neloială pe piața de profil.</strong>


Tribunalul Neamţ a dat câştig de cauză Aeroportului Cluj-Napoca în procesul pe care sindicatul aeroportului clujean a dat în judecată Consiliul Judeţean Mureş din cauză că a finanţat ilegal aeroportul Târgu-Mureş.

În cursul acestui an, Sindicatul din cadrul Aeroportului Internaţional Cluj-Napoca a acţionat în instanţă Consiliul Judeţean Mureş pe care îl acuzau că a asigurat, în mod ilegal, finanţarea Aeroportului din Târgu-Mureş. În 26 octombrie, Tribunalul Neamţ a dispus anularea în parte a Hotărârii Consiliului Judeţean Mureş din 2011 privind încredinţarea serviciului de interes economic general Regiei Autonome Aeroportul „Transilvania” Târgu-Mureş. Mai exact, au fost anulate punctele care prevăd faptul că „prelucrarea zborurilor cu aeronave scutite, conform legii, de la plata tarifelor aeroportuare, inclusiv a pasagerilor acestor aeronave”, respectiv „achiziţia şi întreţinerea echipamentelor specifice necesare deservirii la sol a aeronavelor scutite, conform legii, de la plata tarifelor aeroportuare” sunt activităţi care reprezintă servicii de interes economic general. Totodată, instanţa din Neamţ a mai obligat Consiliul Judeţean Mureş la plata sumei de 8.000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

Aeroportul Mureş a făcut concurenţă neloială

Potrivit Biroului de Presă al Consiliului Judeţean Cluj, decizia de anulare, în parte, a prevederilor Hotărârii de Consiliu confirmă faptul că activităţile de finanţare, atât a echipamentelor, cât şi a serviciilor de deservire la sol a zborurilor comerciale pe Aeroportul „Transilvania” din Târgu-Mureş au fost întreprinse în mod ilegal, din banii publici ai judeţului Mureş, fapt care a condus la o distorsionare semnificativă a competiţiei cu celelalte aeroporturi din regiune, îndeosebi cu Aeroportul Internaţional Cluj-Napoca. Totodată, prin acordarea unei scheme de ajutor de stat către Aeroportul din Târgu Mureş au fost încălcate grav normele legislaţiei naţionale şi europene privind finanţarea serviciului de interes economic general, fapt care a condus la generarea unei competiţii economice neloiale pe piaţa aeronautică din România.

Problema din Mureş, sesizată la începutul anului

Conducerea Consiliului Judeţean Cluj a descoperit faptul că Consiliul Judeţean Mureş finanţează aeroportul în luna ianuarie a acestui an. Alin Tişe, preşedintele de atunci al Consiliului Judeţean Cluj acuza conducerea Consiliului Judeţean Mureş de concurenţă neloială în ceea ce priveşte finanţarea Aeroportului Târgu-Mureş şi preciza că va sesiza forurile abilitate.

Ultimele Stiri
abonare newsletter