Actualitate

Deschiderea primului Colegiu Național Ortodox în Cluj-Napoca

<p><strong> </strong></p> <p /><strong />În contextul în care spectrul descurajant al unei lumi tot mai indiferente la dimensiunea spirituală a vieții și la formarea sufletească a tinerilor se face simțit și în spațiul public românesc, Arhiepiscopia Clujului își propune să ofere o alternativă educațională și formativă adresată copiilor din ciclul primar prin deschiderea, în colaborare cu Seminarul Teologic clujean, a primului Colegiu Național Ortodox din Cluj-Napoca.

Festivitatea oficială de inaugurare a Colegiului și deschiderea noului an școlar va avea loc sâmbătă, 15 septembrie 2012, de la ora 10.00, când Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop și Mitropolit Andrei va oficia slujba de Te-Deum în prezența reprezentanților autorităților locale și a corpului profesoral, a părinților și a elevilor care vor învăța în această școală.


Începând din anul școlar 2012-2013, în cadrul Colegiului Ortodox din Cluj-Napoca vor funcționa patru clase de ciclu primar: două clase pregătitoare și două clase I, într-un corp de clădire situat pe Str. Avram Iancu nr. 6, cu cele mai bune condiții de învățat, un spațiu generos de recreere și cu teren de sport, având toate standardelele impuse de un învățământ de calitate. Școala le va oferi elevilor un mediu sigur și favorabil învățării, bazat pe valorile moralei creștine, va asigura un corp profesoral foarte bine pregătit profesional, cursuri opționale de limba germană și engleză, și va asigura, opțional, programul „After school”, care va include pe lângă pregătirea temelor pentru a doua zi și diverse cercuri tematice: pictură, muzică, dansuri, balet, teatru, etc.

Prin acest proiect, orientat în mod evident spre șansa și viitorul tinerilor, se reia și o veche tradiție școlară confesională ortodoxă, când, la Cluj, a funcționat Liceul ortodox de fete „Doamna Stanca” și Liceul ortodox de băieți „Mitropolitul Simion Ștefan”.

Ultimele Stiri
abonare newsletter