Actualitate

Irina Margareta Nistor, în campania de promovare a filmului "Tom Sawyer", filmat parţial în România

<p /><strong /><img src="documente/stories/2012/09_septembrie/11/irina margareta nistor.jpg" border="0" style="float: left; margin: 2px 5px;" />Irina Margareta Nistor, unul dintre cei mai cunoscuţi critici de film din România, dă viaţă personajului Mătuşa Polly în campania de promovare a filmului "Tom Sawyer", care va fi lansat la jumătatea lunii octombrie.

După ce a fost vocea filmelor unei generaţii, Irina Margareta Nistor a intrat în pielea personajului Mătuşa Polly din romanul "Aventurile lui Tom Sawyer" de Mark Twain, într-o sesiune foto realizată de Parada Film pentru promovarea celei mai noi ecranizări a cărţii, informează Parada Film.


Irina Margareta Nistor spune că nu poate trăi fără filme, nici măcar în avion. Le vede de la doi ani, când a fost dusă de mama ei "pentru prima dată la un mic cinema, de mult dispărut, de lângă Sinaia, de pe la Cumpătul".

Parada Film va lansa în această toamnă, în cinematografele din România, lungmetrajul "Tom Sawyer", în regia lui Hermine Huntgeburth. Ecranizare a romanului "Aventurile lui Tom Sawyer" scris de Mark Twain, filmul va avea premiera pe 12 octombrie.


Tom Sawyer nu se gândeşte decât la pozne şi trăsnăi - toate acestea spre nefericirea mătuşii sale, Polly, cu care trăieşte în micul oraş St. Petersburg, de pe malul râului Mississippi, alături de fratele său vitreg, Sid. Deşi e o misiune extrem de complicată, Polly a decis să ia asupra sa responsabilitatea de a-l creşte pe Tom. Din fericire pentru Tom Swayer, el are un prieten care iubeşte aventura la fel de mult ca şi el, Huck Finn. Tom şi băiatul orfan, care trăieşte într-un butoi la marginea oraşului, petrec fiecare clipă liberă împreună.

Pelicula "Tom Sawyer", filmată parţial în România timp de patru săptămâni, a rulat deja în ţări precum Germania, Franţa, Rusia şi s-a bucurat de succes în rândul spectatorilor de toate vârstele. Din distribuţia filmului fac parte tinerii actori Louis Hofmann (Tom Sawyer), Leon Seidel (Huckleberry Finn), dar şi celebrii actori germani Heike Makatsch (Mătuşa Polly), Benno Fürmann (Joe Indianul), Joachim Król (Muff Potter).


Odată cu lansarea în cinematografe, compania de distribuţie lansează o campanie inedită de promovare a filmului ale cărui personaje vor prinde viaţă în interpretarea unor nume sonore din lumea culturală, showbiz, media şi social media, în total peste 20 de personalităţi. Îmbrăcate în haine inspirate din filmul care va rula în această toamnă şi în cinematografele din România, shooting-ul a durat o lună de zile şi a fost realizat de artistul-fotograf Dan Pierşinaru în Studio 2, iar artwork-ul a fost realizat de designerul Alexandru Nimurad. Mediafax

Foto: www.facebook.com

Ultimele Stiri
abonare newsletter