Actualitate

Noul iPhone ar putea avea sistem de securitate cu amprentă digitală

<p /><strong /><img src="documente/stories/2012/09_septembrie/11/iphone5.jpg" border="0" style="float: right; margin: 2px 5px;" />Apple se apropie de preluarea companiei americane AuthenTec, specializată în sisteme de securitate pe bază de amprentă digitală, iar unii analişti sugerează că senzorii vor fi prezenţi încă de pe noul model iPhone, care va fi dezvăluit miercuri, arată Mediafax.

Consiliul director al AuthenTec va vota vânzarea companiei către Apple pe 4 octombrie, tranzacţie de 365 milioane de dolari, una dintre cele mai mari efectuate vreodată de Aplpe. Compania este specializată în securitatea telefoanelor mobile şi dezvoltă pentru Apple senzori de amprentă, potrivit documentaţiei asociată fuziunii.


Cele două companii sunt în discuţii încă de la sfârşitul anului trecut şi au existat zvonuri că senzorii de amprentă s-ar putea număra printre cele mai promovate caracteristici ale iPhone 5.

"Vom vedea tehnologie pe bază de amprente în noul iPhone sau iPad? Pare aproape sigur. Nu există prea multe detalii, însă dorinţa Apple de a utiliza această tehnologie şi de a o dezvolta rapid ne face să speculăm că este o chestiune de câteva săptămâni", comentează Matt Brian de la blogul IT My Next Web, citat de The Guardian.


Dacă scanarea amprentelor nu se va număra printre funcţiile iPhone-ului din acest an, viitorul model va fi echipat aproape sigur cu această tehnologie, notează publicaţia britanică. Pe lângă preluarea AuthenTec de către Apple, cele două companii au un contract comercial până în septembrie 2013.

Scanarea amprentelor ar putea fi utilizată pe iPhone pentru deblocarea informaţiilor sensibile sau pentru securitate sporită la efectuarea de plăţi electronice, Apple pregătind şi un "portofel electronic".


Foto: www.facebook.com

Ultimele Stiri
abonare newsletter