Actualitate

NUNTA ANULUI: Brad Pitt confirmă căsătoria cu Angelina Jolie. George Clooney va fi uşier la eveniment

Actorul american Brad Pitt a confirmat inimenţa căsătoriei cu Angelina Jolie, cu care are o relaţie de şapte ani, deşi spune că încă nu au început pregătirile. Cei şase copii ai cuplului sunt cei care insistă ca ceremonia să aibă loc cât mai curând.

"Nu avem planuri, ştim doar că o vom face", a declarat Brad în momentul în care a fost întrebat despre nuntă, scrie The Sun.

Starul a admis că cei care insistă în privinţa căsătoriei sunt copiii cuplului.

Deşi susţine că nimic nu este stabilit, Brad Pitt a glumit spunând că un lucru este sigur: prietenul său, George Clooney, va fi uşier la nuntă, deoarece nu crede în "instituţia căsătoriei".

Brad Pitt a vorbit şi despre cei şase copii ai clupului, spunând că îl fac să se simtă bătrân. "Normal că este greu să creşti şase copii. Dacă e dureros? Bineînţeles. Genunchii s-au dus, spatele este şubred. Să pregăteşti copiii pentru şcoală este la fel de dureros ca tot ceea ce fac în noul meu film", a spus actorul american, prezent la premiera filmului "Killing Them Softly" de la Londra.

Cei doi actori, botezaţi de presa de la Hollywood "Brangelina", sunt împreună de şapte ani şi au şase copii: trei adoptaţi - Maddox, născut în august 2001, în Cambodgia, Zahara, născută în ianuarie 2005, în Etiopia, şi Pax, născut în noiembrie 2003, în Vietnam - şi trei biologici, Shiloh, născută în mai 2006, şi gemenii Knox şi Vivienne, născuţi în iulie 2008.

Angelina Jolie şi Brad Pitt au interpretat rolul unui cuplu de asasini profesionişti în "Domnul şi doamna Smith/ Mr. & Mrs. Smith" în anul 2005. Atracţia dintre cele două staruri, atât de palpabilă pe marele ecran, s-a transpus în scurt timp şi în viaţa reală. Brad Pitt a divorţat de Jennifer Aniston în 2005, după patru ani şi jumătate de căsnicie, pentru a fi împreună cu Jolie.

La rândul ei, Angelina Jolie a fost căsătorită cu Jonny Lee Miller între anii 1996 şi 1999 şi cu Billy Bob Thornton între anii 2000 şi 2003.

Ultimele Stiri
abonare newsletter