Actualitate

Noua componenţă a CNATDCU: 44 de membri în loc de 21. Printre ei, clujenii Ionel Haiduc şi Gheorghiţă Mateuţ

<p><strong>Noua componenţă a Consiliului Naţional de Atestare a Titlurilor, Diplomelor şi Certificatelor Universitare (CNATDCU) - for care a dat primul verdict de plagiat în cazul premierului Victor Ponta -, a fost publicată vineri în Monitorul Oficial (MO), numărul de membri fiind mărit de la 21 la 44. </strong></p>

 

Organizarea şi funcţionarea CNATDCU sunt astfel reglementate printr-un ordin emis la 5 septembrie de ministrul Educaţiei, Ecaterina Andronescu.
În Consiliul General al CNATDCU se află, în continuare, Marius Andruh (Universitatea Bucureşti, Academia Română), care se se regăsea în componenţă, în calitate de preşedinte, şi la anunţarea primului verdict de plagiat referitor la teza de doctorat a premierului.
Consiliul General îl are printre membri şi pe Mircea Dumitru, rectorul Universităţii Bucureşti - instituţie a cărei Comisie de Etică a stabilit, de asemenea, că premierul a plagiat.
Preşedintele şi cei trei vicepreşedinţi ai Consiliului General al CNATDCU vor fi aleşi de către membri la prima şedinţă, se mai precizează în ordin.
Noul Consiliu General al CNATDCU are reprezentanţi de la instituţii de învăţământ superior din Bucureşti, Iaşi, Cluj-Napoca, Alba Iulia, Timişoara, Sibiu, Ploieşti şi Târgu Mureş, precum şi de la Academia Română. Printre membri se mai numără Răzvan Teodorescu, Ionel Haiduc, Eugen Simion, Nicolae Zamfir, Florian Popa, Vlad Nistor şi Alexa Visarion.
În acelaşi ordin publicat în MO este menţionată componenţa comisiilor de specialitate ale CNATDCU. În comisia de ştiinţe juridice a Consiliului se află şi avocatul Gheorghiţă Mateuţ, desemnat din partea Universităţii Babeş-Bolyai.
Regulamentul de funcţionare a CNATDCU prevede, potrivit aceluiaşi ordin, că forul are printre atribuţii evaluarea dosarelor de acordare a titlului de doctor, propunând acordarea sau neacordarea acestuia, prin ordin emis de ministrul Educaţiei.
Totodată, în ordin se arată că "validarea titlului de doctor se face cu respectarea strictă a legislaţiei şi criteriilor în vigoare la data admiterii la studii universitare de doctorat".
Înainte de a da ordinul cu noua componenţă a CNATDCU, ministrul Educaţiei, Ecaterina Andronescu, a declarat, în 26 iulie, că acest for a fost constituit pe criterii politice, "un lucru teribil de nefericit", astfel că s-a decis reconstituirea lui din propunerile universităţilor.
În 29 iunie, CNATDCU a stabilit că premierul Ponta a plagiat în teza de doctorat, şedinţa Consiliului General având loc la o zi după ce acesta fusese desfiinţat printr-un ordin al lui Liviu Pop - cel care asigura atunci interimatul la conducerea Ministerului Educaţiei.
Pop a declarat, în 29 iunie, pentru MEDIAFAX, că printr-o adresă trimisă în 21 iunie la CNATDCU s-a solicitat conducerii să comunice în scris, până în 28 iunie, raportul privind resursa umană pentru activităţile didactice şi de cercetare din învăţământul superior, în baza unor indicatori specifici şi numărul controalelor efectuate în universităţi privind modul de desfăşurare a concursurilor pentru ocuparea posturilor didactice şi de cercetare, numărul sesizărilor primite şi analizate, poziţia referitoare la criteriile de validare a tezelor de doctorat, numărul tezelor de doctorat analizate.
Întrucât până joi, 28 iunie, conducerea CNATDCU nu a prezentat nimic din cele solicitate, a fost emis un ordin de ministru prin care a fost desfiinţat Consiliul General al CNATDCU. Prin acest ordin a fost propusă mărirea componenţei Consiliului General de la 21 la 45 de membri, iar aceştia să fie reprezentanţi de la toate universităţile, a explicat Liviu Pop.

Ultimele Stiri
abonare newsletter