Actualitate

Emil Boc vrea să facă din Cluj un centru al jazzului

<p><strong><img src="documente/stories/2012/09_septembrie/05/cluj.jpg" border="0" style="float: right; margin: 2px 5px;" />Primarul Emil Boc spune că vrea să facă din Cluj-Napoca un centru al jazzului de nivel european sau chiar mondial.</strong></p>

'Vom încheia un parteneriat cu Festivalul de Jazz Transilvania, astfel încât acest eveniment să fie organizat permanent în cadrul Zilelor Clujului, începând cu 2013. Sunt convins că acest festival va deveni, la fel ca TIFF, un brand de Cluj', a declarat, marţi, într-o conferinţă de presă, Emil Boc.

Directorul Festivalului de Jazz Transilvania, Simona Hodoş, a declarat, la rândul său, că îşi propune ca manifestarea culturală de la Cluj să concureze cele mai importante astfel de manifestări din lume, precum cele de la Montreux sau Montreal.


În cadrul ediţiei din acest an a festivalului, pe 6 septembrie va fi susţinut un concert la Opera Maghiară, de către Juan Carlos Caceres & Tango Negro Trio, urmând ca alte două zile ale festivalului să fie în perioada 16-17 noiembrie.

Potrivit prezentării, Juan Carlos Caceres, supranumit 'Paulo Conte al Americii de Sud' este 'un muzician de jazz deplin, trombonist, pianist şi compozitor', devenind, o dată cu stabilirea sa în Franţa, în 1968, 'misionarul tangou-ului în Europa'.


Transilvania Jazz Festival se desfăşoară începând cu 2007, iar la ediţiile anterioare printre participanţi s-au numărat Billy Cbham (SUA), Jacky Terrasson, Theodosii Spassov, Jeri Brown, Decebal Bădilă, Teodora Enache, Harry Tavitian, Johnny Răducanu. Agerpres

Foto: www.facebook.com

Ultimele Stiri
abonare newsletter