Actualitate

Adolescenți, atenție la consumul de canabis!

<p /><strong><img src="documente/stories/2012/08_august/29/cannabis_shredded.jpg" border="0" align="right" />Consumul regulat de canabis în adolescenţă poate cauza o scădere a capacităţilor intelectuale, care se va manifesta la vârsta adultă, arată un studiu publicat luni de Academia americană de ştiinţe, citat de AFP.</strong>

Cercetarea, efectuată pe un eşantion de 1.000 de neozeelandezi, pe o perioadă de 25 de ani, a permis compararea coeficientului de inteligenţă pe care aceştia îl aveau la 13 ani şi apoi la 38 de ani, în condiţiile în care unii dintre ei erau consumatori de canabis, inclusiv după vârsta de 20 sau 30 de ani.
Rezultatele au arătat o diferenţă de opt puncte între fumătorii de canabis şi non-consumatori, potrivit lui Madeleine Meier, psiholog la Universitatea Duke din Carolina de Nord şi autorul principal al studiului.
Însă coeficientul de inteligenţă ar trebui să fie stabil în ciuda înaintării în vârstă, a atras ea atenţia, menţionând că la persoanele care nu au fumat niciodată canabis acest coeficient chiar a crescut cu câteva zecimi.
„Ştim că acest coeficient de inteligenţă este un element determinant puternic în ceea ce priveşte admiterea la universitate, veniturile câştigate de-a lungul vieţii, obţinerea unui loc de muncă şi performanţa la serviciu. Cineva care pierde opt puncte din coeficient în timpul adolescenţei şi la 20 de ani poate fi dezavantajat faţă de ceilalţi din generaţia sa în ceea ce priveşte numeroase aspecte majore ale vieţii”, spune cercetătoarea.
Consumatorii de marijuana prezintă, de asemenea, capacităţi de memorare, concentrare şi reacţie scăzute, potrivit studiului.

abonare newsletter