Actualitate

Fostul soţ al lui Amy Winehouse, în comă după un chef cu băutură şi droguri

<p /><strong><img src="documente/stories/2012/08_august/13/12-blake-fielder-civil-amy.jpg" border="0" style="float: right; margin: 2px 5px;" />Fostul soţ al lui Amy Winehouse este în comă într-un spital britanic după un chef cu băutură şi droguri la doar peste un an după moartea prematură a cântăreţei „Rehab”, a relatat joi ziarul britanic The Sun, citat de Reuters.</strong>

Blake Fielder-Civil, 30 de ani, care a fost căsătorit cu Amy Winehouse aproape doi ani până în 2009 şi a fost acuzat că i-a oferit droguri făcând-o să devină la rândul ei dependentă de ele, a fost găsit înecat în propria vomă săptămâna trecută după ce a consumat în exces alcool şi droguri, afirmă The Sun, într-o relatare exclusivă.

Prietena lui, Sarah Aspin, a declarat ziarului că mai multe organe interne ale lui Fielder-Civil au încetat să mai funcţioneze şi medicii l-au plasat în comă indusă.


Winehouse a fost descoperită moartă în locuinţa ei din Londra pe 23 iulie 2011, la vârsta de 27 de ani. Moartea a fost provocată de ceea ce responsabilii au stabilit mai târziu că a fost o intoxicaţie accidentală de alcool. Autopsia nu a stabilit că ea ar fi consumat droguri.

Tatăl lui Winehouse, Mitch, le-a cerut fanilor fiicei sale să se roage pentru Blake. „O veste teribilă despre Blake în această dimineaţă. Amintiţi-vă, Amy l-a iubit. Să ne rugăm pentru însănătoşirea lui. Mitch”, a spus el într-o postare pe Twitter.


Fielder-Civil şi Amy Winehouse au avut o relaţie turbulentă, încărcată de bătăi şi rapoarte asupra abuzurilor de cocaină, heroină şi ecstasy. El a ispăşit de asemenea o pedeapsă de şase luni de închisoare din cauza unui atac în 2007 asupra unui proprietar de pub londonez.

Familia lui Winehouse a afirmat că fiica lor şi-a învins dependenţa de droguri cu aproape trei ani înainte de moartea ei.

Ultimele Stiri
abonare newsletter