Actualitate

Congresul European al Asociaţiei Internaţionale a Studenţilor la Economie şi Comerţ, pentru prima dată în România, în luna octombrie

<p><strong>Peste 200 de tineri voluntari din peste 45 de ţări din Europa şi America de Nord, membri ai Asociaţiei Internaţionale a Studenţilor la Economie şi Comerţ (AIESEC), vor participa, între 18 şi 25 octombrie, la Cluj-Napoca, la Congresul European al AIESEC, organizat pentru prima dată în România, informează.</strong></p>

Timp de o săptămână, participanţii la congres vor dezbate, în ateliere de lucru şi sesiuni tematice, aspecte ce privesc îmbunătăţirea competenţelor unui lider de grup al AIESEC, interacţiunea acestuia cu studenţi şi cu companii locale.

Totodată, în cadrul reuniunii se vor purta discuţii despre promovarea imaginii României şi a municipiului Cluj-Napoca la nivel internaţional.

Comitetul de organizare a acestui eveniment a lansat, în parteneriat cu 'I love Cluj', 'Club Moving Cluj' şi 'Foto Studio Universal', concursul intitulat 'Promovează Clujul în lume!', menit să alcătuiască un clasament al celor mai importante obiective turistice ale oraşului, pe care un vizitator străin trebuie să le includă în traseul său cultural. Concursul se va desfăşura până pe 3 septembrie, iar clujenii mândri de oraşul lor sunt invitaţi să se înscrie în competiţie şi să trimită o fotografie realizată de ei, cu obiectivul turistic preferat.

AIESEC este cea mai mare organizaţie internaţională de tineret, cu filiale în 110 ţări.

 

abonare newsletter