Actualitate

La TIFF 2012, JTI prezinta „Ballroom Dancer”

<p><img src="documente/stories/2012/06_iunie/ballroom-dancer.jpg" border="0" align="right" />JTI Romania este pentru a treia oara consecutiv partener al Festivalului International de Film Transilvania (TIFF). Festivalul, aflat la cea de a zecea editie, va avea loc la Cluj Napoca in perioada 1 - 10 iunie 2012 si la Sibiu, intre 13 şi 17 iunie 2012.</p>

In cadrul editiei din acest an a festivalului, JTI prezinta, pe 4 iunie, la cinematograful Florin Piersic, proiectia speciala a filmului danez Ballroom Dancer, un documentar despre ambitie, pasiune si lupta cu timpul. Filmul, regizat de Andreas Koefoed si Christian Holten Bonke, ne poarta in lumea dansului, surprinzand eforturile legendarului dansator Slavik Kryklyvyy care incearca sa revina in ringul de dans la zece ani dupa castigarea titlului mondial la dans sportiv. Dansatorii traiesc ca niste nomazi care incearca sa ajunga in varful ierarhiei. Insa putin isi ating scopul. Competitia este dura, dar frumoasa, iar filmul, pe cat de romantic, pe atat de cinic. Povestea se desfasoara intr-o lume globala, de la exoticul Bali la inghetata Moscova, de la tumultosul New York la melacolicul oras britanic Blackpool. In ciuda acestui periplu alert, filmul reuseste sa capteze cele mai intime aspecte ale naturii umane. Pelicula a fost prezentata in cadrul celei de-a 25-a editii a Festivalului International de Film Documentar de la Amsterdam si la editia a 11-a a Festivalului de Film Tribeca din New York.

De-a lungul ultimilor 10 ani, JTI si-a legat constant numele de cele mai desavarsite expresii ale dansului. „Intalnirile JTI”, eveniment anual devenit un reper cultural de exceptie, a adus pe scenele romanesti nume ca Bejart Ballet, Culberg Ballet, Tango Pasion, Alvin Ailey, Joaquin Cortes, Nacho Duato, Baletul din Monte Carlo, Sylvie Guillem si Russell Maliphant, Gigi Caciuleanu si Baletul National din Chile sau, in aceasta toamna, Alonzo King si Lines Ballet din San Francisco. In cadrul TIFF, JTI continua traditia „Intalnirilor” si prezinta la fiecare editie filme de arta, legate de lumea dansului: „La Danse” in regia lui Frederick Wiseman, „Pantofiorii rosii”, in regia lui Michael Powell si Emeric Pressburger, in 2010, „Pina” lui Wim Wenders, premiera, in Romania, a  proiectiei 3D, in 2011.

TIFF este primul festival international de film de lung metraj din Romania, fiind infiintat in anul 2002 si organizat de catre Asociatia Pentru Promovarea Filmului Romanesc. La TIFF, au fost prezentate in premiera multe dintre filmele care au marcat istoria cinematografiei romanesti recente: Occident, Moartea domnului Lazarescu, Cum mi-am petrecut sfarsitul lumii, California Dreamin’(Nesfarsit) si castigatorul Palme D'Or in 2007 - 4 luni, 3 saptamani si 2 zile, precum si Autobiografia lui Nicolae Ceausescu, Marti, dupa Craciun sau Aurora, filme prezentate in programul Festivalului de la Cannes 2010, ori Loverboy, prezentat in cadrul Festivalului de la Cannes 2011, si Morgen, intrat in competitia pe 2012 pentru premiul Oscar, la categoria "cel mai bun film străin".

Ultimele Stiri
abonare newsletter