Actualitate
Martie – luna mărţişorului şi a babei Dochia
<p />În această perioadă se aleg Babebele, zilele norocoase de peste an.
Prima zi a lunii martie este sărbătoarea Mărţişorului. Mărţişorul este un calendar simbolic, reprezentat de un şnur bicolor, care adună zilele, săptămânile şi lunile anului în două anotimpuri, iarnă şi vară, făcut cadou la l martie, ziua Dochiei, străvechi început de an agrar.Mărţişorul, simbol străvechi
Generalizat astăzi la sate şi oraşe, mărţişorul este confecţionat din două fire colorate alb şi roşu, de care se prinde un obiect artizanal, pentru a fi dăruit fetelor şi femeilor care îl poartă agăţat în piept una sau mai multe zile.
Deşi nu se ştie cu exactitate de când datează acest obicei, se ştie că prima zi a primăverii era celebrată încă de acum aproximativ 8000 de ani, iar mărţişorul îşi are originea în credinţele şi practicile agrare de atunci.
Romanii sărbătoreau începutul primăverii la 1 martie, lună care purta numele zeului Marte, ocrotitor al câmpului şi al turmelor, zeu ce personifica renaşterea naturii. Se spune că mărţişoarele sunt purtătoare de noroc şi fericire.
Pe vremea dacilor, simbolurile primăverii erau confecţionate în timpul iernii şi se purtau doar după 1 martie. Mărţişoarele erau atunci pietricele albe şi roşii înşirate pe o aţă şi se purtau la gât. Potrivit altor surse, mărţişoarele constau în monede care erau atârnate de fire subţiri de lână, negru cu alb. Alegerea monedei, din aur, argint sau bronz, indica statutul social. Dacii credeau că aceste amulete aduc fertilitate, frumuseţe şi previn arsurile din cauza soarelui. Erau purtate până când înfloreau copacii, apoi erau atârnate de crengile acestora.
După unele tradiţii, firul Mărţişorului, o funie de 365 sau 366 de zile, ar fi tors de Baba Dochia în timp ce urca cu oile la munte. Asemănător Ursitoarelor care torc firul vieţii copilului la naştere, Dochia toarce firul primăvara, la naşterea anului agrar.
Zilele Babei Dochia
Calendarul popular de primăvară începe cu Baba Dochia şi zilele ei (supranumite zilele babei) (9 sau 12), de la începutul lunii martie, peste care s-a suprapus sărbătoarea creştină a Sfintei Muceniţe Evdochia.
Zilele babei corespund cu zilele de urcuş ale Dochiei cu oile la munte, urcuş dedicat morţii şi renaşterii sezoniere a zeiţei agrare şi a timpului calendaristic în preajma echinocţiului de primăvară.
Obiceiurile şi practicile magice de înnoire a timpului se concentrează în prima zi a ciclului, 1 martie, numită zonal Dochia, Marta, Mărţişor, şi în ultima zi, la moartea Dochiei, 9 martie, numită Moşi, 40 de Sfinţi.
Despre Baba Dochia tradiţia populară spune că a pus rămăşag cu omătul şi cu frigul că ea este mai voinică decât ei. Frigul s-a întărâtat, baba şi-a pus cele nouă cojoace şi frigul n-a avut ce-i face. Când a început să ningă, baba şi-a întors un cojoc pe dos şi tot ea a fost cea mai tare. Tot schimbându-se vremea, baba a început să-şi lepede din cojoace. Lepădând câte unul, în fiecare zi, a rămas fără nici unul şi a îngheţat, transformându-se în stană de piatră.
Socotite periculoase, zilele babei Dochia prilejuiau efectuarea unor rituri de divinaţie privind mersul timpului şi soarta omului: „cum va fi în ziua Dochiei (1 martie) aşa va fi şi vara. Dacă în zilele babei Dochia ninge şi-i furtună, atunci se zice că ea leapădă un cojoc. Zilele ei se numesc cojoace”.
Obiceiul de a se repartiza o zi dintre cele 9 sau 12 câte unei persoane dintr-o colectivitate este încetăţenit în mai toate regiunile ţării. Se consideră că, după cum va fi ziua respectivă din Babe, aşa va fi şi sufletul sau firea persoanei ursite în acel an.
