Actualitate

Dosarul „Valiza”, amânat pentru 6 martie. Gigi Becali se declară nevinovat

<p /><img src="documente/stories/2012/02_februarie/23/becali-tribunal.jpg" border="0" style="float: left; margin: 2px 5px;" />„Ce, le-am cerut eu jucătorilor de la Universitatea să piardă? Nu, să câştige, câştigarea meciului nu reprezintă încălcarea obligaţiilor”, spune patronul Stelei.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a amânat miercuri pentru 6 martie judecarea dosarului “Valiza”, acest termen urmând a fi, cel mai probabil, ultimul în procesul în care George Becali este acuzat că ar fi oferit bani jucătorilor Universităţii Cluj pentru a câştiga meciul cu CFR Cluj.

Judecătorii au decis amânarea dosarului la cererea avocaţilor care au prezentat un act medical care demonstrează că inculpata Alina Florentina Ciul nu poate veni la acest termen deoarece trebuie să nască.

Instanţa supremă a acceptat amânarea dosarului, dar a pus în vedere avocaţilor să pregătească toată documentaţia necesară, aspecte de jurisprudenţă, regulamente sau alte acte pentru a putea încheia procesul în data de 6 martie.

Patronul FC Steaua, George Becali, a declarat, la ieşirea din sala de judecată, că potrivit Legii 27/2002 prin care s-a ratificat un act normativ de la Strasbourg ce priveşte corupţia mita în cazul corupţiei din sectorul privat este atunci când se oferă bani pentru încălcarea obligaţiunilor de către cineva.

„Or, ce, le-am cerut eu jucătorilor de la Universitatea să piardă? Nu, să câştige, câştigarea meciului nu reprezintă încălcarea obligaţiilor. Scrie aici, domnul procuror ar trebui să citească legea. Ce aţi făcut, domnule procuror, aţi consumat timpul meu, al judecătorilor, aţi chemat toată ziua jucătorii aici să dea declaraţii, toată presa asta, aţi consumat banii statului, mi-aţi ţinut atâta timp 1.700.000 de euro, pentru ce?”, a întrebat retoric George Becali.

Procesul „Valiza” a început pe 21 ianuarie 2009, la Curtea de Apel Cluj, însă pe 6 octombrie 2009 magistraţii clujeni au admis cererea de declinare a competenţei către ÎCCJ, având în vedere calitatea de europarlamentar pe care Becali a obţinut-o pe parcurs.

Pe 18 decembrie 2008, finanţatorul Clubului “Steaua”, George Becali, şi antrenorul echipei naţionale de fotbal, Victor Piţurcă, au fost trimişi în judecată de procurorii DNA în dosarul “Valiza”. Becali este acuzat de dare de mită şi de fals în înscrisuri sub semnătură privată, iar Victor Piţurcă, de favorizarea infractorului, în legătură cu infracţiunile de corupţie.

În acelaşi dosar mai sunt inculpate alte patru persoane: Teia Sponte, vicepreşedinte al Consiliului de Administraţie al FC Steaua Bucureşti, acuzat de complicitate la dare de mită, Alina Florentina Ciul, avocat la Baroul Bucureşti, acuzată de favorizare a infractorului în legătură cu infracţiunile de corupţie şi fals în înscrisuri sub semnătură privată (două fapte), Gheorghe Radu Marino, acuzat de favorizare a infractorului în legătură cu infracţiunile de corupţie şi fals în înscrisuri sub semnătură privată (două fapte), şi Raul Volcinschi, acuzat de favorizare a infractorului în legătură cu infracţiunile de corupţie.

Procurorii DNA au instituit, în mai 2008, sechestru asigurător şi au indisponibilizat suma de 1.700.000 de euro aparţinând lui George Becali, în scopul confiscării speciale. Banii ar fi fost destinaţi premierii echipei Universitatea Cluj, pentru a nu pierde meciul cu CFR Cluj (0-1 pe teren), din ultima etapă a sezonului respectiv. În cazul în care CFR nu câştiga meciul, Steaua ar fi devenit campioană. (Agerpres)

Ultimele Stiri
abonare newsletter