Actualitate

Franţa caută 20 de dezvoltatori software

<p>Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă (ANOFM) a anunţat ieri că organizează un concurs prin care vrea să selecteze 20 de dezvoltatori software seniori, care urmează să fie angajaţi în companiile franceze ca urmare a unui parteneriat între guvernul român şi cel francez.</p>

Candidaţii trebuie să cunoască limba franceză şi să fie specializaţi în tehnologiile WEB PHP şi Java, relatează mediafax. „Solicitanţii trebuie să aibă vârsta cuprinsă între 28-35 de ani, cunoştinţe bune şi foarte bune de limba franceză şi o experienţă profesională de 4-5 ani. Salariul oferit este de 25.000-35.000 euro brut pe an (între 2.000 şi 3.000 de euro brut/lună - n. red.)”, se arată în comunicatul ANOFM. Angajarea se face cu contracte pe durată nedeterminată, cu o perioadă de probă de două luni, care poate fi prelungită cu încă două luni.

La un salariu brut cuprins între 2.000 şi 3.000 de euro brut pe lună, taxele aferente pe care trebuie să le plătească un angajat în Franţa sunt impozitul pe venit (30% din salariul brut) şi contribuţiile sociale (31,7%), mai scrie Mediafax. Cu alte cuvinte, salariul net pe care l-ar obţine românii care vor să se angajeze ca dezvoltatori de software pe o poziţie de senior în Franţa ar fi cuprinse între 760 şi 1.200 de euro, deci mai mici decât în România.

 

abonare newsletter