Actualitate

Concursuri între elevi: „Casa mea Eco” şi „Cum vor arăta banii în 2040”

<p>Începe cea de a doua ediţie a programului de educaţie financiară pentru elevi „My Money week”.</p>

 

Primăria municipiului Cluj-Napoca în parteneriat cu Inspectoratul Şcolar Judeţean Cluj şi Şcoala Internaţionalǎ Cluj anunţă organizarea în perioada 13-17 februarie a celei de a doua ediţii a proiectului „My Money Week” – proiect de educaţie financiară destinat elevilor din învăţământul preuniversitar.

Potrivit organizatorilor, scopul proiectului este de a pune bazele unei educaţii financiare şi antreprenoriale în rândul tinerilor, pentru ca aceştia să conştientizeze implicaţiile şi responsabilitatea pe care domeniul economic le presupune.

Proiectul are două componente, una care se adresează tuturor şcolilor din judeţ şi una care vizează organizarea unor evenimente speciale în cadrul Şcolii Internaţionale Cluj – iniţiatorul şi organizatorul proiectului.

Competiţia „My Money Week”, adresată tuturor şcolilor din judeţul Cluj, presupune două teme, îm funcţie de vârstă. Astfel, pentru clasele din şcoala primară şi gimnaziu - (clasele I-VIII), se organizează concursul „Cum vor arăta banii în 2040?” Elevii vor reflecta asupra viitorului aşa cum ar putea fi acesta în 2040 şi asupra felului în care vor arăta banii în acel timp, în cazul în care vor mai exista, sau în cazul în care vor fi înlocuiţi cu o altă metodă/un alt simbol pentru intermedierea schimburilor economice. Această viziune se va concretiza într-un material vizual 2D sau 3D, pe orice tip de suport (ex. sculptură, desen, pictură, diagrame 3D etc.).

Pentru clasele de liceu, tema concursului este „Casa mea Eco”. Elevilor le este lansată provocarea de a modifica o casă obişnuită într-una cât se poate de ecologică, având o suma fixă de bani pentru investiţii. Participarea se va face în echipe de câte 4 elevi, care vor avea de rezolvat problemele ipotetice ale unei familii de clujeni privind costul facturilor pentru electricitate. Elevii vor trebui să ia în considerare și în ce măsura stilul de viaţă al proprietarilor (ipotetici) afectează mediul înconjurător. Premiile oferite la această secţiune vor fi extrem de interesante, fiind sponsorizate de către Holcim.

Pentru mai multe informaţii, profesorii au la dispoziţie detalii pe site-ul Inspectoratului Şcolar Judeţean Cluj și pe site-ul Şcolii Internaţionale Cluj, unde pot găsi de asemenea şi formularele-tip de înscriere.

Ultimele Stiri
abonare newsletter