Actualitate

Profesorii şi cadrele medicale au pichetat Prefectura Clujului

<p>Peste o sută de persoane, profesori şi angajaţi din sistemul sanitar, au pichetat luni Prefectura Clujului cerând demisia guvernului, informează Agerpres.</p>

Protestatarii au fluierat şi scandat timp de peste o oră lozinci antiguvernamentale şi împotriva preşedintelui Traian Băsescu: „Fie pâinea cât de rea, tot vă iau un sfert din ea”, „Decât înc-un an cu bădica Traian, mai bine în Afganistan”, „Diferenţa dintre un leu şi un euro: un euro”, „Pe bolnavi vrei să-i tratăm, nu să îi îmbălsămăm”, „Iarna nu-i ca vara, nu te mai vrea ţara”.

Atât profesorii, cât şi cadrele medicale cer recuperarea tuturor drepturilor pe care le-au avut în urmă cu doi ani, precum şi deblocarea posturilor vacante şi renunţarea la desfiinţarea de şcoli sau unităţi sanitare.

Liderul federaţiei sindicale Sanitas Cluj, Ştefan Roman, a precizat că sindicaliştii mai cer şi finanţarea sistemului medical cu 6 la sută din PIB.

Acesta este primul miting organizat al sindicaliştilor din domeniul sănătăţii şi al educaţiei, după zece zile de proteste ale societăţii civile. Liderii de sindicat au explicat că au dorit să se delimiteze de restul protestelor.

„Nu am vrut să se dăm manifestaţiei noastre o altă interpretare, să se zică că am vrut să deturnăm mitingul organizat de societatea civilă. Membrii noştri de sindicat pot, nu-i îngrădeşte nimeni, să participe la ele pentru că nemulţumirile lor sunt şi nemulţumirile noastre. Dar noi am ales o formă autorizată, nu vroiam ca sindicatele să fie acuzate că propagă dezordinea în oraş”, a declarat Ştefan Roman.

La rândul său, liderul Sindicatului Liber din Învăţământul Preuniversitar Cluj, Lucia Cojocaru, a spus că profesorii au făcut şi ei un miting separat pentru a atrage mai tare atenţia asupra problemelor din sistem.

„Dorim să ne delimităm de toate acţiunile civiste, să atragem atenţia asupra învăţământului şi a sănătăţii care sunt în colaps”, a spus Lucia Cojocaru.

Reprezentanţii sindicaliştilor au avut, în timpul protestelor, o întrevedere cu prefectul Clujului, Florin Stamatian, căruia i-au înmânat revendicările lor.

 

Ultimele Stiri
abonare newsletter