Actualitate

Pensionarii pot depune deja cererile pentru bilete de tratament

<p><img src="documente/stories/2012/01_ianuarie/19/06 cuplu batrani pensionari cu plase rp.jpg" border="0" style="float: left; margin: 2px 5px;" />Pensionarii clujeni pot depune deja cererile pentru a pleca la tratament în stațiunile balneare din țară, cu toate că nu au sosit încă biletele.</p>

Primele persoane vor pleca la tratament la sfârșitul lunii februarie.

În momentul de față, Casa Județeană de Pensii (CJP) Cluj nu a semnat contractele cu stațiunile balneare și din acest motiv nu au sosit încă biletele. Vasile Dolean, directorul CJP Cluj, a afirmat însă că la sfârșitul lunii februarie vor pleca la tratament în stațiuni primii pensionari. „În prima parte vor fi stațiunile care aparțin de Casa Națională de Pensii, precum Amara, 1 Mai, Sovata, Călimănești”, a precizat Dolean.

Cererea e mai mică

Potrivit conducerii CJP Cluj, clujenii nu se mai înghesuie să ceară biletele de tratament, cum era în anii trecuți când se formau cozi interminabile încă din primele zile ale anului. „Nu este deloc aglomerație, oamenii se comportă foarte civilizat. Am început să preluăm cererile din timp și le-am dat posibilitatea să aleagă două perioade în care doresc să meargă la tratament și să menționeze minim trei stațiuni”, a adăugat directorul CJP Cluj.

Pensionarii preferă anumite stațiuni

Vasile Dolean a mai subliniat că există foarte multe persoane care doresc bilete doar în anumite stațiuni, precum Vatra Dornei, de exemplu, și doar într-o anumită perioadă a anului, de obicei, vara.

Anul trecut, aproximativ 9.000 de pensionari și-au depus cerere pentru bilete de tratament în stațiuni și au fost repartizate doar 6.000 de locuri. Chiar dacă au fost mai multe cereri decât bilete disponibile, conducerea CJP Cluj a precizat că „nu a fost cetățean care să nu poată să meargă la tratament”, iar asta deoarece mulți dintre cei care au depus cerere s-au retras din diverse motive. Astfel s-a ajuns chiar la situația să fie returnate 400 de bilete.

Documente necesare pentru bilete

Solicitanții biletelor de tratament vor anexa obligatoriu formularului de cerere următoarele documente: copie după actul de identitate, copie după cuponul de pensie și documentul care permite acordarea gratuită a biletului de tratament (hotărârea comisiei de aplicare a prevederilor legii speciale a cărui beneficiar este solicitantul, certificat de handicap, după caz).

abonare newsletter