Actualitate

Ziua a cincea. Proteste la Vaslui şi Oradea

<p>Peste o sută de persoane, majoritatea persoane vârstnice, protestează, marţi după-amiază, în Piaţa Civică din municipiul Vaslui, pentru a treia zi consecutiv.</p>

 

Unii protestatari au dat foc sau au călcat în picioare fotografii cu preşedintele Traian Băsescu.

Cei prezenţi la protest scandează lozinci de genul „Jos Băsescu”, „Jos Guvernul Boc”, „Nu mai staţi după ferestre/Veniţi în stradă la proteste”.

La mitingul de protest sunt prezente şi forţe de ordine, dar până la ora transmiterii acestei ştiri nu au fost înregistrate incidente.

Participanţii la protest au afirmat că spre seară sunt aşteptate mai multe persoane în centrul oraşului.

Şi la Oradea s-a protestat, însă numărul celor care au ieşit în stradă a fost redus.

Unul dintre organizatorii manifestaţiei, avocatul orădean Petru Trif, s-a arătat dezamăgit de lipsa de reacţie a orădenilor la apelul de a protesta.

„Oricum legea sănătăţii rămâne actuală pentru că este un segment prea important pentru viaţa noastră ca să nu dea naştere la discuţii”, a precizat pentru Agerpres avocatul.

La acţiune a fost prezent şi deputatul PNL Octavian Bot, care a afirmat că a venit „ca un suporter al oricărui protest paşnic împotriva regimului Băsescu”.

„PNL este de partea celor care protestează, pentru că e vorba de poporul român, nu de o grupare politică. (...) Consider că poporul a ajuns la limita răbdării. Măsurile de austeritate luate de Guvernul Boc nu au nicio noimă de logică. Una este să tai un salariu de mii de euro într-un stat din Uniunea Europeană şi alta să tai pensiile sau salariile de doar o sută sau două sute de euro. Momentul Raed Arafat nu a fost decât scânteia, picătura care a umplut paharul'', a spus acesta.

Dacă la Vaslui şi Oradea prezenţa la protest a fost redusă, la Buzău acesta nu s-a mai ţinut din lipsă de participanţi.

„Se pare că nu a mai ieşit nimeni să protesteze. Noi nu am creat şi nu creăm evenimentele de protest, ci doar ne alăturăm protestatarilor, iar în cazul de faţă nu am avut parteneri”, a declarat marţi pentru Agerpres liderul organizaţiei judeţene Buzău a Tineretului Social Democrat, Romeo Lungu.

Potrivit sursei citate, „revenirea doctorului Raed Arafat la ministerul Sănătăţii ar putea fi un motiv, dar nemulţumirile oamenilor sunt mult mai profunde şi mai vechi”.

La Buzău, un miting de protest autorizat va avea loc joi, când în faţa Prefecturii Buzău sunt aşteptaţi circa 400 de sindicalişti din învăţământ.

Ultimele Stiri
abonare newsletter